„Nu există nicio legătură cu Ucraina… Este doar o nouă propagandă a Kremlinului”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional pentru Securitate din cadrul Casei Albe, în cadrul unui briefing de presă.
Atât Ucraina, cât şi aliaţii săi occidentali insistă să nege implicarea Kievului în atentatul de la Moscova, sugerând Rusiei ca, în loc să caute piste false, ar trebui să acorde mai multă atenţie problemelor sale reale şi să lupte împotriva radicalizării şi terorismului în propria ţară.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă, la 19 ore după atac, că presupuşii autori ai atentatului, revendicat de Statul Islamic şi soldat cu cel puţin 137 de morţi, plănuiau să treacă printr-o „fereastră pregătită” la graniţa ruso-ucraineană.
Luni, în a doua sa intervenție publică pe tema atentatului, Putin a recunoscut că „islamiști radicali” se află în spatele atacului, dar a sugerat din nou că Ucraina este implicată. „Desigur, este necesar să răspundem la întrebarea: de ce după comiterea crimei teroriștii au încercat să meargă în Ucraina? Cine îi aștepta acolo?”, a întrebat Putin.
„Ne interesează cine beneficiază de pe urma lui”, a mai declarat Putin luni, catalogând atacul drept un „act de intimidare”.
„Frontiera este închisă şi puternic păzită de peste doi ani”
Ar fi „stupid” ca cineva care tocmai a comis un masacru să încerce să evadeze în Ucraina, a declarat, pentru agenția spaniolă de presă EFE, expertul militar ucrainean Oleksandr Kovalenko, de la Grupul de Rezistenţă Informaţională, un think tank din Kiev.
„Frontiera este închisă şi puternic păzită de peste doi ani. Teroriştii ar fi trebuit să treacă, într-un fel sau altul, prin numeroasele filtre ale poliţiei ruse, ale Gărzii Naţionale ruse şi ale serviciilor de securitate ruseşti”, a explicat expertul ucrainean.
De-a lungul frontierei, în regiunile ruse Briansk, Kursk şi Belgorod, sunt concentrate de asemenea grupuri mari ale armatei ruse, în timp ce „lupte grele” continuă împotriva incursiunilor combatanţilor ruşi anti-Putin susţinuţi de Ucraina, a subliniat Kovalenko.
Expertul militar de la Kiev consideră că afirmaţiile Rusiei privind o posibilă implicare ucraineană reprezintă o încercare de a „demoniza” Ucraina atât în Rusia, cât şi în Occident.
„Rusia încearcă să eticheteze Ucraina drept o ţară teroristă şi astfel să-i determine pe aliaţii acesteia din Occident să-şi diminueze sprijinul”, a subliniat el.
Comisia Europeană: „Nu există nicio dovadă că Ucraina ar avea vreo legătură cu atacul”
Aliaţii Ucrainei şi analiştii străini sunt de acord în evaluarea lor că Ucraina nu are nimic de-a face cu atacul.
Institutul pentru Studiul Războiului, cu sediul în SUA, consideră că Statul Islamic este „cel mai probabil responsabil” de acest atac, în pofida eforturilor continue ale Kremlinului de a „lega în mod nefondat Ucraina” de atentat.
„Nu există nicio dovadă că Ucraina ar avea vreo legătură cu acest atac şi solicităm autorităţilor ruse să nu folosească atacul terorist de la Moscova ca pretext pentru o escaladare a agresiunii ilegale împotriva Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru afaceri externe, Peter Stano.
Ar fi „cinic şi contraproductiv pentru Rusia şi cetăţenii săi” dacă Rusia ar reveni la „instrumentalizarea” atentatului, a avertizat la rândul său luni preşedintele francez Emmanuel Macron.
Numeroase personalităţi ucrainene, între care preşedintele Volodimir Zelenski, au sugerat că Rusia a manipulat atentatul de la Crocus City Hall în scopuri proprii şi că ar putea fi responsabilă pentru acesta într-un fel sau altul.
„Rusia este mai interesată de intimidare decât de aflarea adevărului”
Timofi Milovanov, preşedintele Şcolii de Economie din Kiev, a declarat pe contul său în reţeaua X că tot ceea ce spune Rusia despre organizatorii atacului va rămâne „foarte dubios”, întrucât mărturiile au fost „smulse sub tortură” presupuşilor autori.
„Rusia este mai interesată de intimidare şi de putere decât de aflarea adevărului”, a subliniat el.
Rusia ar face bine dacă s-ar concentra asupra problemelor sale reale, cum ar fi terorismul sau sărăcia, afirmă Milovanov, adăugând că Putin ar fi trebuit sa acorde atenţie problemelor reale ale Rusiei, inclusiv radicalizarea şi terorismul. „Acesta nu este primul atac terorist” în Rusia, aminteşte el.
În schimb, în timp ce principalele forţe ale lui Putin au mâinile legate în Ucraina, acesta preferă să arunce toată vina asupra Kievului în loc să se ocupe de ameninţarea venind dinspre Statul Islamic, declară Oleksandr Kovalenko, fost consilier al şefului administraţiei prezidenţiale ucrainene.
Potrivit lui Kovalenko, masacrul de la Moscova este un posibil semn al „degradării” aparatului de securitate rusesc, impregnat şi corupt de-a lungul anilor de o amplă propagandă antiucraineană.
„Inventează ameninţări false, dar nu-şi dau seama de acest lucru şi nu direcţionează resursele către ameninţările reale”, afirmă el.
Foto: Profimedia Images