I-a turnat iubitei sale acid sulfuric pe faţă pentru că, spune el, nu voia să se mai uite şi altcineva la ea. Se întâmpla în urmă cu cinci ani, într-o seară, pe o stradă retrasă din Teheran, unde nimeni nu putea vedea ce se întâmplă. Ea a fost distrusă, desfigurată pe viaţă. El a fost închis în penitenciarul din Karadj, aproape de Teheran, în Iran. La patru ani de la incident, justiţia din Teheran i-a dat voie Amenei să îi aplice acelaşi tratament pe care l-a primit şi ea.
Cere înţelegere pentru fapta sa
Acum Madschid se teme nespus pentru ce-l aşteaptă. Furia şi dorinţa de răzbunare a celei pe care o iubea îl vor lăsa orb pentru totdeauna, prin aceeaşi metodă prin care şi el a mutilat- o pe ea. Tânărul este terifiat de gândul că acidul sulfuric îi va nenoroci vederea şi chipul. Bărbatul, ajuns la capătul puterilor, este speriat de moarte.
Cere înţelegere, ajutor, sprijin. Întreaga opinie publică este scandalizată de acest subiect. Bărbatul e susţinut de o parte din oameni, dar alţii îl condamnă. Madschid a înaintat chiar o cerere pentru a-i fi rejudecat cazul, scriu jurnaliştii de la Der Spiegel. Dar încă nu a primit răspuns. Iar ziua în care va fi nenorocit se apropie. Nu se ştie sigur când va fi, cert e că se va întâmpla. Şi până atunci nu poate decât să spere.
A mene se reface în Spania
După tragicul incident din 2004, iranianca desfigurată s-a mutat în Barcelona, Spania, unde urmează un tratament de recuperare. Ea a suferit 17 operaţii şi doctorii au încercat din răsputeri să salveze ce se mai putea salva.
În 2005, un medic a reuşit să îi redea parţial vederea, pentru 15 luni. Potrivit spuselor mamei ei, “acidul mănâncă încontinuu” şi iranianca a rămas definitiv fără ochi. Amene locuieşte în continuare în Spania alături de sora ei, s-a recuperat în proporţie de 40%, conform spuselor medicilor, şi primeşte un ajutor social de 400 de euro.