„Este mare nevoie de preoți care să fie cu adevărat cinstiți” – apelul unui preot român 

Sudor în Danemarca, Gabriel a trebuit să facă Facultatea de Teologie, ca să poată deveni preot. Dar ca să se înscrie la facultate, trebuia să promoveze Bacalaureatul. 

Trei ani la rând și-a luat concediu și a mers în România ca să dea examenul. În fiecare an se pregătea la una dintre materiile care i se păreau mai dificile: matematică, română și fizică. În al treilea an a ales chimia în locul fizicii și a făcut meditații cu un profesor din Galați. „Am zis: «Doamne, Tu m-ai băgat în asta, Tu trebuie să mă scoți». Și de fiecare dată Dumnezeu mi-a dat putere să învăț”.

În 2020, după ce a luat examenul de Bacalaureat, s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, la Departamentul pentru Învățământ de la distanță. Erau 100 de studenți în anul lui, jumătate români din diaspora, care intrau la cursurile online din Spania, Italia sau America. 

Povestea altui preot, părintele Cucuzel

Cel mai bun prieten al lui Gabriel Bodescu este părintele Dragoș Cucuzel, de la biserica ortodoxă din Tårs. Cucuzel a devenit preot în 2017, tot în timp ce locuia în Danemarca. Părintele Cucuzel și soția lui, Alexandrina, ambii în vârstă de 36 de ani, trăiesc de 9 ani în Danemarca, iar cei 4 copii ai lor s-au născut aici. 

Dragoș Cucuzel a plecat în Danemarca pentru că voia să strângă bani pentru nuntă. A fost mulțumit de condițiile de muncă și de calitatea vieții, așa că a convins-o pe Alexandrina, care era profesoară de economie în Iași, să-l însoțească. 

În primii ani, el a lucrat la o fermă de porci și la o fabrică de carne din Sæby, iar soția lui a livrat ziare și a fost femeie de serviciu. Acum părintele Dragoș, care conduce o betonieră, vrea să se angajeze la o companie care construiește turbine eoliene, iar soția lui face de doi ani un curs de limba daneză și speră să lucreze din nou în învățământ.

Locuiesc în Nykøbing Mors, cel mai mare oraș de pe insula Mors, la 146 de kilometri distanță de biserica ortodoxă din Tårs, unde slujește părintele Dragoș. Clădirea a fost cumpărată în 2018 de Episcopia Europei de Nord și se află în prezent în construcție, așa că slujbele se țin în mansardă. 

Sâmbătă, 20 mai, la biserica din Tårs se botează Giulia Maria, care are 5 luni și este fiica unei familii de imigranți români. Părinții ei, Ana Maria, 37 de ani, și Florin, 42, au locuit 8 ani în Italia înainte să se mute în Danemarca, în urmă cu 7 ani. Andrei, fiul lor cel mare, s-a născut în Italia, unde Florin a lucrat în agricultură, iar Ana Maria a fost badantă. Emanuel, băiatul mijlociu, care are 5 ani, și Giulia Maria s-au născut în Danemarca. 

Viețile tuturor celor prezenți aici au fost marcate de propria lor experiență de migrație sau de cea a familiilor lor. Alexandrina, soția părintelui Dragoș, a crescut mai mult singură, pentru că părinții ei muncesc în Italia – tatăl, în agricultură, iar mama, la curățenie. Înainte de asta, mama Alexandrinei a fost mulți ani badantă și a avut grijă de bătrâni. 

Botez la biserica ortodoxă din Tårs

Alexandrina și părintele Dragoș sunt nașii Juliei Maria, iar părintele Gabriel oficiază slujba de botez. Sunt prezenți doar câțiva români, prieteni ai părinților, iar copiii sunt mai numeroși decât adulții. 

Alexandrina spune că îi e mai ușor să crească 4 copii în Danemarca decât i-ar fi fost în România: aici poți lăsa copiii la creșă de la 9 luni (concediul de îngrijire a copilului durează 11 luni), iar creșele, grădinițele, programele de pre-school și after-school sunt gândite să-i ajute pe părinții care muncesc. Când lucra la curățenie, Alexandrina îi lăsa pe copii la pre-school la 6 dimineața. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

„Mulți suntem între două lumi”

Părintele Gabriel și soția lui și-au construit o casă lângă Bacău, pentru că planul lor era să rămână în România. Raluca e profesoară de limba engleză la o școală din oraș, iar soțul său urma să se întoarcă în țară. Însă după ce a devenit preot, planurile s-au schimbat, pentru că părintele Gabriel a simțit că are o misiune în diaspora, unde românii vin de multe ori la biserică mai mult dintr-o nevoie socială decât dintr-una spirituală.

„Am observat aici că fiind omul departe de țara lui, de cultura lui, prin biserică își potolește dorul ăsta de țară și are o mângâiere”, spune el. „Așa cum zic și eu că am aici România mea mică. Prin ei, și eu îmi potolesc dorul de țară. Oamenii vin la biserică de sărbătorile mari ca să se întâlnească cu alți români; unii vin și pentru credința lor”.

„«Domnule, noi nu suntem sclavii nimănui». După aceea și-a cerut scuze”

Gabriel Bodescu crede că un preot care a trecut, la rândul lui, prin procesul migrației poate să-i înțeleagă mai bine pe imigranții români. „De ce a plecat omul? Toți plecăm în primul rând pentru situația care este în țară. Mulți suntem între două lumi. Unii se întorc în țară și acolo se lovesc de anumite probleme, renunță și vin înapoi. Nu sunt statornici într-un gând: «Orice ar fi, mă întorc în România» sau «Orice ar fi, rămân în Danemarca»”.

De multe ori, preotul a simțit că imigranții trebuie să muncească mai mult decât danezii. „Noi (muncitorii români) întotdeauna avem concepția: «Bă, să faci un pic mai mult ca danezul, ca să nu zică nimeni nimic». Vezi diferența cum îi dă un maistru de lucru la un danez și cum îi dă de lucru la un român: ce facem noi și ce fac danezii, cât facem noi și cât fac danezii. E o diferență, pentru că spune «Lasă-i pe ei să facă». Mi s-a întâmplat la altă firmă în Danemarca: era pe finalul proiectului și nu mai era așa multă treabă, iar noi am simțit lucrul ăsta și am lăsat-o mai încet. Și managerul a venit foarte supărat țipând la noi, românii, că nu s-a dus la danezi. Și atunci m-am supărat «Domnule, noi nu suntem sclavii nimănui» și am avut o discuție mai aprinsă. După aia m-a chemat în birou și într-un fel și-a cerut scuze, dar a zis că nu trebuia (să-l înfrunt) în fața tuturor. Păi, tu cum ai țipat în fața tuturor? Mi-am cerut și eu iertare și după aia a fost totul frumos, n-a fost problemă”.

Gabriel Bodescu spune însă că în România condițiile în care a lucrat au fost mult mai proaste decât în orice altă țară. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„De atâtea ori am ieșit gazat de acolo și ieșeam într-o stare de panică, mă loveam, că simțeam că de-acuma m-am gazat și mă luau amețelile și trebuia să ies cât mai repede de acolo. Au murit oameni din cauza asta”.

La Bladt Industries în Aalborg, unde lucrează acum, muncitorii au echipamente de protecție și consumabile la discreție. „Poți să-ți schimbi în fiecare zi sau în fiecare oră perechea de mănuși, dar nu facem exces – când se rupe, mergem și o schimbăm”. 

„Mă, voi ați găsit doar preoții răi?”

Nu se gândise vreodată că ar putea deveni preot, deși mulți îi spuneau „Tu ar trebui să te faci popă” atunci când îl auzeau vorbind despre credință. „Când m-a îndemnat Preasfințitul să fiu preot, așa m-am bucurat: «Mă, preot, mi-ar plăcea și mie lucrul ăsta, să slujesc lui Dumnezeu, să am legătură cu oamenii. Dar pot eu să fiu preot? Mai pot eu să mă fac preot la vârsta mea de acum?». Nu mă socotesc neapărat un preot bun, dar îmi dau silința să ajung un preot bun”.

Știe că mulți români nu au încredere în preoți pentru că au avut experiențe negative. „Mă puneam la discuții cu colegii (români) când auzeau că sunt preot: «Lasă-mă și cu preoții că am fost în sat la preotul cutare și mi-a cerut bani la botez sau la cununie». Și eram așa, în situația: «Mă, voi ați găsit doar preoții răi?». Bineînțeles că un preot ar trebui să aibă o viață exemplară, dar oamenii sunt diferiți. Trebuie să te gândești că Dumnezeu te vede, n-ai unde să te ascunzi. Crezi că dacă te dai după un perete și numeri banii, Dumnezeu nu te vede? Te vede, sigur că da. A fost și o învățătură pentru mine: «Domne, să nu fii așa». Eu vreau să fiu sincer în fața lui Dumnezeu, să fiu simplu, să fiu onest”.

„Ce ai să faci dacă te întorci?”

Acum doi ani, părintele Gabriel Bodescu și-a cumpărat o casă în Fjellerad, un sat de 400 de locuitori din suburbiile orașului Aalborg. Vara asta, soția lui, Raluca, urmează să vină cu copiii în Danemarca, pentru că anul trecut au adoptat doi frați. 

Au depus actele pentru adopție în 2020, dar procesul a fost mai lung decât se așteptau, așa că au ales ceea ce sistemul din România numește „copii greu adoptabili”, un băiat de 7 ani și o fată de 8. „Am zis noi: «Haideți să nu mai pierdem timpul, chiar dacă-s mai mari». Îs copii frumoși, isteți – toți îi laudă, toți se bucură”.

Raluca și copiii ar fi trebuit să fie deja în Danemarca, dar birocrația din sistemul românesc le-a dat planurile peste cap. Familiile care adoptă copii sunt monitorizate timp de doi ani, iar statul român trebuie să transfere această responsabilitate statului danez, un proces care durează. În acest timp, părintele Gabriel lucrează la casă și pregătește camerele copiilor. 

Cea mai frumoasă poartă către viața care n-a început încă

Nu a renunțat însă la gândul de a se întoarce într-o zi în România. „Discutam cu cineva de aici despre dorul de țară și a zis: «Ce ai să faci dacă te întorci?». Sunt atâtea lucruri. Fiind aici, în Danemarca, sau pe unde am mai fost, am o orientare, am o deschidere a minții față de ceilalți din țară. Am văzut și aia, și aia, știu cum gândește și danezul, și olandezul, și germanul, și americanul. Și i-am zis în glumă: «Eu sunt sudor și îmi place să lucrez cu lemnul. Dacă mă hotărăsc să mă retrag în țară, primul lucru îmi fac cea mai frumoasă poartă din sat și scriu acolo: Fac porți. Și cineva trebuie să vină, că stau chiar lângă biserică și toată lumea trece pe acolo: «Uite ce poartă frumoasă, vreau și eu»”.

Citește prima parte a reportajului: REPORTAJ. Rețeaua invizibilă a preoților români voluntari din diaspora. În nordul Danemarcei, preotul ține duminica slujbele ortodoxe, iar în timpul săptămânii sudează turbine eoliene marine

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro