Johnny Depp și Amber Heard s-au căsătorit în urmă cu 15 luni și nu au copii împreună. Potrivit TMZ, cei doi actori nu au semnat un contract prenupțial, astfel că aceștia urmează să-și împartă averea. Amber Heard a cerut instanței ca actorul să-i plătească pensie alimentară, însă Jedpp a depus o cerere în care solicită instanței să respingă acest lucru. Johnny Depp are o avere de 400 de milioane de dolari și deține o insulă privată în Bahamas.
Totodată, sursa citată notează că actorul plânge moartea mamei sale. Decesul acesteia a avut loc pe 20 mai, cu doar două zile înainte ca Amber Heard să depună cererea de divorț.
Cele două vedete au fost implicate recent într-un scandal cu autoritățile din Australia, după ce au introdus ilegal în Australia doi dintre câinii de companie ai cuplului și au încălcat legislația foarte strictă a acestei țări în privința carantinei. În urma acestui incident, actriţa Amber Heard a fost condamnată în aprilie pentru falsificarea documentelor de călătorie pentru a introduce în Australia cei doi câini, la bordul unui avion privat. Ea a primit o condamnare cu suspendare şi o amendă de 1.000 de dolari australieni (720 dolari americani).
Citește și: Johnny Depp și soția sa Amber Heard, achitați pentru că și-au introdus câinii ilegal în Australia / VIDEO
Într-un mesaj video, Johnny Depp şi Amber Heard, cu feţele lipsite de orice fel de expresie, şi-au cerut scuze pentru acea infracţiune, iar înregistrarea video a devenit virală.
Johnny Depp, în vârstă de 52 de ani, a cunoscut-o pe Amber Heard în 2011. Cei doi au jucat împreună în pelicula “The Rum Diary” ( “Jurnalul unui iubitor de rom” – n.r.) Relaţia lor a grăbit despărţirea actorului de Vanessa Paradis, cu care s-a iubit timp de 14 ani.
Johnny Depp urmează să vină în această vară la București. El va susține un concert la Rompexpo, pe 6 iunie, alături de colegii din trupa The Hollywood Vampires, din care fac parte Alice Cooper și chitaristul Joe Perry (Aerosmith).
Citește mai multe despre divorțul dinter Johnny Depp și Amber Heard AICI.