Sute de imigranți aflați ilegal pe teritoriul SUA, vor fi deportați.  Agenţia americană pentru Imigraţie şi Vămi (ICE) va efectua operaţiuni, în perioada mai-iunie, pentru identificarea şi deportarea imigranţilor

 „Departamentul pentru Securitatea Internă trebuie să pună în aplicare legile în conformitate cu priorităţile noastre”, a declarat Jennifer Elzea, purtătorul de cuvânt al Agenţiei americane pentru Imigraţie şi Vămi, potrivit mediafax.ro. Administraţia Barack Obama a iniţiat o serie de acţiuni pentru deportarea imigranţilor provenind din state central-americane aflaţi în ilegalitate pe teritoriul Statelor Unite.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News