Generalul Mark Milley, șeful Statului Major Interarme al SUA, a admis că este „posibil” ca SUA să încerce să se coordoneze cu talibanii pentru a lupta împotriva grupărilor teroriste din Afganistan, în special împotriva afiliaților Statului Islamic.

Felul în care va arăta relația SUA cu noul regim taliban de la Kabul rămâne încă să fie determinat în viitor, acum că războiul s-a terminat.

Un lucru știut este că comandanții militari americani s-au coordonat zilnic cu liderii talibani în timpul evacuărilor din capitala afgană, din ultimele săptămâni. Dar acest lucru, scrie The Guardian, a fost o chestiune de conveniență, pentru ambele părți.

Situația a fost explicată chiar de Milley: „Într-un război faci ceea ce trebuie pentru a reduce riscul la adresa misiunii, nu neapărat ceea ce vrei să faci”.

Comentariile generalului SUA au fost făcute miercuri, la o conferință de presă la Pentagon, alături de secretarul Apărării Lloyd Austin.

Milley a spus despre talibani că sunt „necruțători”. „Dacă sau nu se vor schimba, asta rămâne de văzut”, a adăugat el.

Secretarul Apărării, mai precaut

Austin a fost cel puțin la fel de sceptic precum Milley, în privința unei eventuale relații, bazate pe coordonarea din ultimele săptămâni. „Nu aș face niciun salt logic către chestiuni mai mari”, a spus secretarul Apărării.

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Armata SUA a înlăturat regimul talibanilor de la putere în toamna lui 2001 și a luptat împotriva acestora timp de 19 ani, după acest moment.

Recent, prezența diplomatică americană din Kabul s-a mutat în Doha, Qatar. Președintele Joe Biden a subliniat în mai multe rânduri că talibanii sunt inamici declarați ai ISIS-K, gruparea locală afiliată Statului Islamic, sugerând astfel un interes comun cu SUA.

Biden a promis că va monitoriza și pedepsi ISIS-K, în semn de răspuns la atacul terorist de săptămâna trecută din Kabul, care a ucis mai bine de 150 de afgani și 13 militari americani.

Sâmbătă, SUA au executat un atac cu dronă care ar fi ucis doi presupuși membri ai ISIS-K, care plănuiau un nou atac. Surse locale au spus că raidul a ucis și mai mulți civili, inclusiv copii.

Marți, Biden a amenințat din nou ISIS-K: „Nu am terminat cu voi”.

Întâlniri precedente cu talibanii

Însă monitorizarea și atacarea acestei grupări teroriste vor fi mai dificile, în condițiile în care SUA nu mai au militari pe teren și nici un guvern aliat care să îi ajute cu informațiile.

Milley a stabilit deja o legătură cu liderii talibani. În 2020, el s-a întâlnit de două ori cu ei, pentru a-i convinge să reducă atacurile asupra guvernului susținut de americani de la Kabul.

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR
Recomandări
Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

Dacă aceste relații vor fi cultivate în continuare, este neclar. Biden, spun comentatorii internaționali, este nesigur deocamdată în acestă privință.

El l-a însărcinat pe secretarul de stat Antony Blinken cu coordonarea cu partenerii internaționali, cu scopul de a-i presa pe talibani să își respecte promisiunile privind permiterea evacuării pentru cei care doresc încă să plece din Afganistan.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
FANATIK.RO
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI