Principalele declarații ale lui Răzvan Cherecheș:
Despre relaxarea măsurilor
- Este prematur. Avem noua tulpină care este mai infecțioasă. A avut o creștere accentuată a numărului de cazuri în ultima lună.
- Atunci când legislația a fost dezvoltată nu existau aceste tulpini, deci nu mai este actuală legislația în aceste condiții.
- Dacă tulpina se împrăștie va duce la o explozie de cazuri, care va duce la un nou lockdown, pentru că nu avem încă control asupra acestei tulpini.
- Capitala ar trebui să decidă: Deschid școlile sau relaxez măsurile? Ambele vor duce inevitabil la creșterea numărului de cazuri
- Dacă școlile sunt prioritare, eu aș fi foarte prudent cu relaxarea măsurilor.
- Există șansă să se închidă atât școlile, cât și afacerilr din nou în câteva săptămâni, când noua tulpină își va da drumul.
- Ar trebui să așteptăm două luni pentru a vedea cum evoluează situația și să creștem numărul de teste.
Despre riscul relaxării
- Există o presiune din partea afacerilor.
- HoReCa trebuie să se gândească dacă vrea să deschidă acum, în loc să o facă progresiv, sau să își dea drumul cu adevărat și să fie închiși apoi peste trei săptămâni pentru mult mai mult timp.
- Cu fiecare zi în care se relaxează măsurile prea devreme, duce inevitabil la o închidere și mai lungă post.
- Eu sunt uimit că Institutul Național de Sănătate Publică nu dă un punct de vedere. În toate celelate țări, Institutul Național de Sănătate Publică spune cum ar fi recomandat, noi nu avem așa ceva.
Despre redeschiderea școlilor
- Eu am susținut continuu recomandarea OMS.
- Noi am decis să închidem tot. OMS recomanda ca școlile să fie menținute pe cât posibil școlile. Acum am decis să decidem iar, pentru că e măsura cea mai simplă.
- Măsura rațională ar fi să se deschidă pe 8 februarie școlile până la clasa a IV-a.
- După două săptămâni în care vedem situația, putem deschide școlile până în clasa a VIII-a.
- Abordarea în care deschidem tot, este una heirupistă care nu este bazată pe dovezi, ci una politică, nu pe nevoile cetățenilor.
Despre evoluția cazurilor
- Singurele numere care nu mint sunt despre cei internați la ATI și numărul de decese.
- Până nu ajungem să depășim 100.000 de teste pe zi, nu avem de unde să știm ce se întâmple.
- Acum încearcă să mulțumească cetățenii pe termen scurt, dar atunci când vor crește iar cazurile din cauza noii tulpini din Marea Britanie, își va asume prefectul Berbeceanu responsabilitatea?
Despre rata de vaccinare
- Deocamdată merge bine, Avem peste 35.000 de vaccinări pe zi.
- Punctul critic va fi undeva la două luni, când vor intra vaccinurile de la AstraZeneca, atunci vom avea mult mai multe vaccinări.
- Consider că campania de vaccinare trebuie dublată cu una de informare.
- Oamenii sunt sceptici și trebuie informați ca să ia decizia bună.
Recomandarea către autorități
- Eu le-aș recomanda să facă o eroare de partea siguranței, pentru că nu avem niciun motiv să credem că lucrurile merg mai bine.
- Aș crește numărul de teste.
Județele Cluj, Ilfov și Timiș erau joi singurele în scenariul roșu, Bucureștiul intrând alături de 15 județe în scenariul galben. După scăderea accentuată din ultima săptămână a numărului de cazuri COVID, autoritățile din mai multe județe iau în calcul o relaxare a măsurilor restrictive luate din octombrie 2020. Comitetul pentru Situații de Urgență București decide vineri dacă ridică restricțiile din Capitală, după ce în ultimele două zile rata de infectare a scăzut sub pragul de 3 la mia de locuitori.
Specialiștii atenționează însă că este prea devreme pentru renunțarea la unele măsuri restrictive, chiar dacă a crescut numărul persoanelor vaccinate anti-COVID, mai ales în condițiile în care noua versiune a virusului, extrem de activă în Marea Britanie, este mult mai infecțioasă și se extinde. În Marea Britanie, numărul cazurilor noi de coronavirus depășește zilnic 30.000, iar recent a raportat cel mai mare număr de decese cauzate de COVID-19 de la începutul pandemiei – 1.610.
Emisiunea Adriana Nedelea LA FIX poate fi urmărită, de la ora 11.00 și de la ora 13.00, pe site-ul Libertatea și pe pagina de Facebook.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro