ComenteazăOamenii se pot reintegra după ce au comis o faptă antisocială, crede profesorul Gabriel Oancea, dar procesul este unul dificil și de durată. Psihologul propune ca în regulamente să existe explicit menționată obligativitatea consilierii acestor profesori și criterii clare pentru reintrarea în sistem.
Școala 9: Cum ar trebui să soluționăm cazurile de profesori care ajung să fie agresivi cu elevii?
Gabriel Oancea: Aplicăm legea, în primul rând. În conturarea răspunsului aș adăuga că trebuie să ne uităm la modul în care ne selectăm profesorii și statutul pe care li-l dăm. Ar trebui să ne punem o întrebare utilă: care e modelul de profesor ideal pe care noi îl dorim? Pentru că nu e un standard, modelul variază în funcție de societate. Acum 20-30-40 de ani aveam alte așteptări de la profesori, acum este altceva, înainte aveam o relație de subordonare, acum profesorul este partenerul de învățare al elevului.
Care este viziunea Ministerului Educației? Își dorește o ierarhie, profesorul e cel care deține adevărul și elevul e un receptacul sau ei sunt parteneri într-un model socratic, amândoi sunt într-un proces de învățare?
Prin urmare, ar trebui ca acești oameni să nu ajungă în sistemul de învățământ.
„Răbufnirea e rezultatul unor adunări treptate”
– Dar se poate întâmpla ca el să intre în sistem, să treacă de testările psihologice și în timp să ajungă la niște derapaje.
– Sunt aceleași probleme și la alte categorii profesionale, polițiști, militari care ajung să se sinucidă. Sunt oameni care au probleme psihologice, trec prin depresii, iar actul de predare este destul de solicitant. Tu ai o interacțiune, trebuie să controlezi un proces în fața a 30 de elevi, ei îți subminează autoritatea, nu învață, se mișcă întruna, sunt n factori disturbatori.
De aceea, screeningul sănătății lor mintale și emoționale ar trebui să fie o prioritatea în sistem.
Auzim adesea, după un caz, că fusese evaluat psihologic acum un an și nu avea probleme și gata, ne-am spălat pe mâini. Din punct de vedere birocratic suntem acoperiți, dar așa nu rezolvăm problema niciodată.
Nu spun că evaluarea a fost superficială, formală, poate la momentul în care a fost evaluat era OK, dar în viața sa au intervenit probleme, a apărut o depresie. Din păcate, depresia nu este asociată bolilor profesionale.
Etapele schimbării unui om
– Există situații în care pedeapsa poate să funcționeze și să fie așa cum spunem popular „învățătură de minte”?
– Da. Mă întorc la legea penală, fiindcă eu predau criminologie. Legea penală spune că dacă judecătorul apreciază că nu trebuie să-l condamne la o pedeapsă privativă de libertate, poate să îi dea obligația de tratament asociată suspendării sau amânării. Tratament, consiliere, programe de reintegrare, toate există în corpul legii penale.
Mă miră însă că după ce are loc un scandal și ești expus atât de mult mediatic sau în comunitate ai puterea să te întorci la catedră. Capitalul de încredere, de imagine, acestea sunt fundamentale. Profesorii sunt repere morale, avem anumite așteptări și când nu le împlinesc, suntem dezamăgiți.
– Așadar, putem spera că o persoană care a fost agresivă, trecând prin consiliere, poate redeveni un profesor bun?
– E greu de spus. Exceptând situațiile în care omul a avut un derapaj total discordant în raport cu viața lui anterioară – dar acestea sunt cazuri rare – cazurile de umilire, de bullying asupra elevilor sunt greu de gestionat. Unde mai pui că doar o parte ajung în spațiul public fiindcă cineva înregistrează sau filmează momentul.
I-am întâlnit și eu în sistemul de învățământ pe acești profesori agresori, despre unii cu care m-am intersectat ca student știu că sunt și acum la catedră. Doar că dacă nu ajung să fie cunoscute public, nici nu se rezolvă ceva.
Când vorbim de cazuri sistemice, intervenția e serioasă. Da, pot fi reabilitați, dar dezbaterea e profundă și pornește de la întrebarea pe care noi ne-o punem adesea în profesia noastră: cum se poate face schimbarea unui om?
Teoria spune că un om se schimbă după ce parcurge mai multe etape:
- Prima e de precontemplare, atunci când spui că n-ai nicio problemă. De exemplu, cineva îți zice să nu mai fumezi, iar replica este: mie îmi face bine. Tu îmi spui de boli, de cheltuieli. Replica e: cheltuiești tu, te îmbolnăvești tu?
- A doua fază e când omul începe să aibă o ambivalență în schimbare: își dă seama că așa cum era înainte nu e bine, dar îi e destul de neclar unde vrea să ajungă. E faza de contemplare: vreau, dar nu vreau, e o balanță.
- Dacă printr-o intervenție terapeutică treci de această fază, ajungi la faza de decizie când spui: mă schimb! Nu din categoria „de mâine mă las de fumat” sau „de la anul merg la sală”. Decizia autentică e din acel moment.
- Apoi vine etapa de acțiune.
- Următoarea este etapa de menținere. Schimbările au fost făcute în mare parte și mai sunt doar ajustări. În această fază, din nefericire, poate veni o etapă de recădere, recidivă, când sub influența unor varii motive ajungem de unde am plecat.
„Trebuie să facem cu adevărat o evaluare și să avem așteptări realiste”
– Cât durează tot procesul?
– Depinde despre ce vorbim. Dacă vorbim de dependența de heroină s-ar putea să te învârți în cercul ăsta de șase-șapte ori. Dar de multe ori durează ani până ajungi la faza de contemplare, să accepți că ai o problemă și trebuie să te schimbi.
Prin urmare, nu pot da un răspuns sigur, pentru că este un proces de durată și o muncă permanentă. Pot da exemplul agresorilor domestici care, atunci când se întâlnesc cu un ordin de restricție împotriva lor, după ce și-au bătut soția și au supus-o la traume ani la rând, brusc faptul că nu mai au voie să se apropie de ea le trezește o aparentă iubire. Se duc la judecător și spun că s-au gândit, au mers de două ori la psiholog și și-au dau seama unde au greșit și vor să reia povestea de iubire.
Așadar, trebuie să facem o anamneză a ceea ce era omul respectiv, să nu acceptăm ușor că două întâlniri cu un psiholog l-au „reparat”, ci să facem cu adevărat o evaluare și să avem așteptări realiste pentru că lucrurile nu se rezolvă de pe azi pe mâine.
În cazuri de violență, agresivitate, aceste probleme sistemice sunt un mod de a fi, de a trăi. Oamenii se pot schimba, bineînțeles, dar necesită o intervenție care nu se produce repede.
Continuarea, în Școala 9.