Comentează1. Cel mai sigur loc în care te protejezi este sub tocul ușii
Fals. E foarte greu să vorbim despre aceste locuri în care să te adăpostești.
Ni se spunea și încă ni se spune să ne adăpostim sub tocul ușii pentru că, înainte să pice clădirea, ce se poate afecta foarte rău la un cutremur, ce îți poate cădea în cap, este tencuiala sau tavanul.
Dar clădirile făcute mai recent de anii 60 au un mecanism de colaps din proiectare, pentru că o clădire este și proiectată să pice într-un fel. Și clădirea este proiectată să pice prin cedarea elementelor orizontale, înainte de cele verticale. Adică grinzile sunt primele care se rup.
Sub tocul ușii de multe ori ești sub o grindă. Dacă clădirea funcționează după cum a fost ea proiectată să funcționeze, în cazul unui colaps, te vulnerabilizezi, te expui dacă te pui sub tocul ușii. Deasupra ta este o grindă care ar trebui să pice printre primele elemente ale clădirii.
2. Blocurile vechi sunt mai sigure
Fals. Cu cât e mai mare vechimea unei clădiri, cu atât e mai vulnerabilă.
În primul rând, vorbim de nivelul de asigurare seismică din proiectare. Am avut mai multe coduri de proiectare seismică ce au funcționat în România și până în 1978, nu am avut un cod seismic bun. Primele recomandări au apărut în 40, în linie cu ce se știa atunci.
Apoi, în 63 s-a introdus un cod seismic care lua în considerare și ce am discutat inițial, că seismele afectează clădiri în funcție de flexibilitatea lor, în funcție de înălțime. Problema este că acel cod din 63 a fost calibrat după un cod rusesc, care și el era calibrat după un cod californian, ce se baza pe cutremurul de suprafață.
Practic, între 63 și 77, noi am construit clădiri după principiul cu cât e mai înaltă clădirea, cu atât trebuie să o pregătesc mai puțin pentru cutremur. Considerând că și cutremurele noastre sunt la fel ca cele din California și ca majoritatea celor din lume. Am aflat în 77 că nu este deloc așa. Acele clădiri sunt, deci, vulnerabile.
Abia din 78 am început să ne pregătim mai bine clădirile pentru cutremur.
În al doilea rând, e vorba și de istoricul clădirii. Și aici vorbim despre cutremurele pe care le-a resimțit și gradul de mentenanță. Nici după codul din 40 și nici după cel din 77 nu au fost intervenții care să crească siguranța clădirii. Au existat unele reparații, în cel mai optimist scenariu, dar nu au existat intervenții care să consolideze clădirile.
Dacă o clădire a trecut printr-un cutremur, ea a fost vulnerabilizată și lăsată așa.
3. Cutremurele mari au loc doar dimineața sau sunt influențate de condițiile meteo: după perioade lungi de secetă sau după perioade ploioase
Fals. Plus că, în România de fapt au avut loc mai degrabă noaptea. Nu putem trage concluzii după ce am înregistrat noi despre cutremure.
Cutremurele se petrec la scară geologică. Noi ne uităm la 100-200-300 de ani și tragem concluzii. Vezi Mărmureanu (Gheorghe Mărmureanu, seismolog, n.r.), care tot apare cu prezentări prin care induce faptul că ar fi o ciclicitate, că a măsurat el cutremurele în ultimii 300 de ani și a văzut că se întâmplă la 30-50 de ani cutremurele. Nu poți trage astfel de concluzii din ce avem.
El se referă la 300 de ani studiind tot felul de hrisoave și cronici unde spuneau cronicarii că s-a zguduit pământul, s-au crăpat turlele bisericilor și din alea el concluzionează că el a fost cutremur de 7,2, cu epicentrul nu știu unde.
Noi am avut prima înregistrare de cutremur puternic în 1977. Nu avem un eșantion suficient de relevant pentru a trage concluzii științifice.
4. Cutremurele au loc din ce în ce mai des, astfel că vom ajunge la un moment dat la unul devastator, precum cel din 1977
Există perioade și perioade de activitate seismică. Fiecare sursă pare a fi mai activă sau mai inactivă din când în când, fără să știm de ce și ce înseamnă asta.
O intensificare a activității seismice nu ne zice nimic. Există și reversul acestui mit, care spune că, cu cât sunt mai multe cutremure mici, cu atât mai bine, pentru că se disipă energia dinăuntru și nu mai e așa o problemă cu cutremurul.
Dar există și cealaltă parte a acestui mit: atunci când încep să se întâmple mai multe cutremure mici, probabil vine ăla mare. Ambele pot fi adevărate, dar nu avem date că așa stau lucrurile.
În mod matematic, un cutremur de 3, măsurat în energie disipată, este de 1.000 de ori mai mic decât un cutremur de 5 grade. Cel de 5 este de 1.000 de ori mai mic decât cel de 7. Deci unul de 3 este de un milion mai mic decât unul de 7. Ar fi nevoie de un milion de cutremure de 3 ca să disipe energia pe care o disipă un cutremur de 7.
Deci este greu de spus dacă mai multe cutremure relaxează plăcile.
5. Un bloc reabilitat termic este mai sigur la cutremur
Fals.
Reabilitarea termică de multe ori ascunde semnele vulnerabilității și ne dă un sentiment de siguranță, dar unul nefundamentat.
Pentru reabilitarea termică pe bani publici, blocurile din clasa I de risc seismic nu se califică. Cele din clasa a II sau din categoriile de urgență se califică, în teorie, dar sunt la fel de vulnerabile.
Există o expertiză tehnică ce se face înaintea polistirenizării, cerută de acest program. Dar ea este un fel de struțo-cămilă. Se numește expertiză tehnică calitativă, nu există un cadru legal care să o normeze foarte clar, e o zonă gri. Eu îl văd ca pe un compromis ca să nu blocheze programul de polistirenizare pe care vor toți primarii să-l arate.
Dacă stai să expertizezi după normele de expertizare întregi, fără să inventezi struțo-cămile de-asta, practic nu ai mai avea ce să reabilitezi termic.
Șoseaua Mihai Bravu este un exemplu foarte bun. E plină de blocuri foarte vulnerabile, blocuri înalte făcute în anii 63-75, de 9-10 etaje. Ei le-au reabilitat termic, dar dacă le-ar fi expertizat, probabil ar fi luat clasa I de risc seismic.
Oamenilor li s-a spus că blocul lor a trecut de expertizare și că se califică pentru eficiență energetică. Ceea ce este adevărat, dar fals. A trecut de o expertizare, dar de fapt, a eludat procesul expertizării.
6. Clădirile au bile sub fundație
Fals. În special când vorbim despre clădirile de dinainte de anii 80. Clădirile nu sunt făcute pe bile.
Există la Iași, făcut în 83, un bloc experimental. Nu e pe bile, dar e un bloc unde subsolul are niște dispozitive care permit glisarea suprastructurii. Se mișcă subsolul, dar suprastructura nu se mișcă la fel de rău.
Există și chestii mai noi, cum s-a făcut la Primăria Capitalei, izolarea bazei. Adică ai elementele verticale la intersecția dintre subsol și parter și în tăietura aia pui niște cauciuc, să zicem, simplist. Se numesc izolatoare elastomerice. Când se mișcă, partea de jos a structurii nu are o conexiune directă cu partea de sus a structurii. Partea de sus se mișcă mai puțin.
Oamenii au impresia că clădirea lor e pe bile și au impresia asta despre clădiri dinainte de anii 70, care în mod evident nu sunt pe bile.
Dacă o clădire este pe astfel de bile, atunci ar trebui să aibă un șanț cam de un metru în jurul clădirii ca să permită mișcarea subsolului. O chestie care, de exemplu, blocul de la Iași o are. Are acest șanț.
Deci dacă clădirea voastră nu are un șanț în jurul ei, nu este pe bile. E un șanț vizibil la suprafață. La Iași, e acoperit cu niște prefabricate din beton, dar este evident că clădirea este înconjurată de niște plăci din beton care acoperă ceva.