Procesul de la Offenbach al unui muncitor moldovean acuzat că a lovit o prostituată română s-a desfășurat cu dificultate, după ce martorii au dispărut fără urmă și n-au putut fi citați în fața instanței.

În cele din urmă, Curtea a dictat o pedeapsă de 8 luni cu suspendare pentru bărbatul rezident în Germania și care fusese arestat preventiv cinci luni. El a fost găsit vinovat de agresiune și insulte.

Procurorul de caz l-a acuzat pe tânărul moldovean de 22 de ani că a lovit-o cu picioarele pe româncă atunci când aceasta era deja căzută la pământ. S-a mai arătat în acuzații că a tras-o de sâni, a insultat-o și i-a strigat că e o „curvă româncă”. Totul s-a întâmplat pe 12 iulie, într-un apartament din Offenbach.

Chemată ca să fie oferită cadou, la ziua unui muncitor

Instanța nu știe unde se află în prezent acuzatul, sau adresele celorlalți martori, toți lucrători moldoveni în construcții, care se aflau în apartament în jurul orei 22.00, în seara agresiunii. Românca a reușit să cheme poliția, iar agresorul ei a fost testat pentru alcool, având o alcoolemie în sânge de 1,9.

Avocatul acuzatului a dezvăluit instanței că în apartament se sărbătorea ziua unuia dintre tineri și ceilalți au decis să-i ofere cadou o prostituată. Când a ajuns acolo, românca a cerut 100 de euro pentru o jumătate de oră de sex. Tânărul a considerat că prețul a fost prea mare „în raport cu felul în care arăta femeia de 35 de ani”.

De aici a pornit disputa dintre româncă și moldoveni, în limba română, spune avocatul, dar femeia nu ar fi fost nici lovită, nici agresată sexual.

Lovită cu picioarele, când era căzută pe podea

La rândul ei românca a oferit judecătorului propria versiune a faptelor. Ea spune că nu mai putea lucra din cauza crizei de coronavirus și i-a cunoscut pe doi dintre moldoveni la o ieșire cu prietenii. Aceștia au invitat-o la ei în apartament, la o cafea.

Acolo acuzatul, pe care femeia l-a numit în instanță „blondul”, i-a cerut să facă sex cu ei și a tras-o de sâni. S-au luat la ceartă și tânărul a strigat: „Ești româncă, ești un gunoi!”. Apoi i-a dat un pumn, a căzut și jos a lovit-o cu picioarele.

În instanță, tânărul moldovean a început să plângă și să spună că regretă ce a făcut. A reușit să-l înduplece pe judecător și pe jurați și a primit o pedeapsă cu suspendare.

Urmărește-ne pe Google News