Potrivit normelor de aplicare a OUG 70/2011, care reglementează măsurile de protecţie socială pentru sezonul rece, persoanele care au venituri foarte mici, dar au anumite bunuri considerate de guvernanţi de lux nu primesc ajutoare la încălzire. Iată despre ce este vorba:
• deţinerea unei alte clădiri sau spaţiu locativ în afara celui de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti. E vorba şi despre case de vacanţă, piscine sau saună.
• motociclete, motorete, scutere şi autoturisme cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap.
• şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi.
• utilaje: tractor, combină autopropulsată, presă de ulei, moară de cereale, drujbă sau alte utilaje de prelucrat lemnul.
• terenul intravilan sau extravilan pe care se află locuinţa de domiciliu şi curtea aferentă, precum şi alte terenuri în intravilan arabile sau cu potenţial de construcţii ori de vânzare, cu o suprafaţă totală mai mare de 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală.
• terenuri arabile, forestiere, fâneţe, vii, livezi, grădini de legume şi de flori cu suprafeţe mari.
De asemenea, cei care au depozite bancare de peste 3.000 de lei nu vor primi ajutor de încălzire. Pentru verificarea veridicităţii datelor înscrise în declaraţiile pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia, primarii pot face, prin sondaj, anchete sociale.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro