El, un băiat de 18 ani, olimpic la informatică, izolat şi peste măsură de emotiv. Ea, o femeie de 25 de ani, nespus de frumoasă, profesoară de limba română. El era la vârsta la care abia învăţa să păşească liber în viaţă, ea… deja trecuse printr-un mariaj. Pe cei doi i-a unit o poveste de dragoste, care a durat însă numai câteva luni. Finalul a fost tragic, pentru că băiatul, dezamăgit că a fost părăsit, şi-a pus capăt zilelor.
Tânărul din Târgu Jiu, care a terminat Liceul nr.1 în această vară, se îndrăgostise orbeşte de profesoara lui de limba română, la începutul clasei a XII-a. De când a cunoscut-o, a devenit cel mai silitor elev din clasă, citea toate operele care i se cereau şi făcea orice pentru ca măcar… ochii să i se întâlnească cu cei ai femeii care îi cucerise definitiv inima. În câteva săptămâni, norocul îi surâde şi cea care îi sucise mintea încă necoaptă îi acceptă prima invitaţie la o ieşire în oraş. Prietenia dintre elev şi profesor depăşeşte limita legalităţii şi se transformă într-o iubire fierbinte.
Ramona Mischie iubea un băiat inocent, care aparent nu-i putea face nici un rău, iar Alex Popovici adora o femeie superbă, care nu demult trecuse peste o căsătorie ratată în doar şase luni. Cei doi îşi ţineau în secret întâlnirile: el era încă elev, ea îi era profesoară. Într-o discuţie pe messenger, obţinută în exclusivitate de Libertatea, profa încearcă să îi explice băiatului că iubirea lor nu are nici un viitor: “Problema e cu mine, nu cu tine… Tu eşti aşa cum îmi doream eu… eşti visul meu… dar unul imposibil, pentru că e prea frumos. Şi nu înţeleg… de ce e aşa de crudă viaţa asta… De ce se joacă aşa… cu mine… cu tine… De ce a trebuit să ne întâlnim dacă nu putem fi împreună?!”.
Între timp, mamei Ramonei, dascăl şi ea, îi ajunsese la urechi că fiica sa ar avea o relaţie cu un elev. Trecuseră cinci luni de când cei doi se iubeau în secret. “Ajutată” de mama sa, profa de română începe să dea înapoi, pentru ca, în final, să rupă cu totul legătura cu Alex. Pentru tânăr, acesta e începutul coşmarului. Nu poate accepta despărţirea şi începe să o bombardeze pe femeia iubită cu mesaje şi telefoane. Pentru că Ramona nu mai voia cu nici un chip să se răzgândească, tânărul începe să-şi plănuiască sfârşitul. În urmă cu trei zile, Alexandru a fost găsit de tatăl său în dormitor, fără suflare. Ramona, profesoara pentru care băiatul făcuse o pasiune nebună, a avut puterea să recunoască relaţia dintre ea şi Alex.
Ramona Mischie: «Ne-am sărutat de câteva ori»
Ramona Mischie a fost de negăsit încă de miercuri seară, când s-a aflat că Alexandru s-a sinucis. Abia ieri, profa a ieşit în faţă pentru a lămuri câteva lucruri. Ramona Mischie a recunoscut că relaţia dintre ea şi Alexandru Popovici s-a înfiripat în urmă cu un an, când a început să predea la clasa a XII-a, de la Liceul nr. 1, din Târgu Jiu. L-a remarcat pe liceanul care era şef de clasă şi s-a apropiat nepermis de mult de el. “La început vorbeam mult pe messenger, apoi am început să ieşim să ne plimbăm în parc şi să discutăm. Niciodată nu am întreţinut relaţii sexuale, iar el nu a insistat. Doar mergeam ţinându-ne de mână şi ne-am sărutat de câteva ori”, a povestit profa.
Vând casa în care fiul lor a murit
Rudele lui Alexandru s-au adunat, ieri, la capela cimitirului din Târgu Jiu şi au vegheat la căpătâiul băiatului pentru ultima oară. Devastaţi de durere, părinţii lui au spus că nu se mai pot întoarce în apartamentul în care s-a întâmplat tragedia.
Părinţii lui Alex au decis că îşi vor îngropa copilul în satul Aninoasa, judeţul Gorj, unde băiatul a crescut. Tot acolo se vor muta şi ei, pentru că nu se mai pot întoarce în apartamentul în care fiul lor şi-a pus capăt zilelor. “Sunt distruşi şi revăd în minte imaginile cu Alex mort şi cu punga pe cap. Vor vinde apartamentul, pentru că nu mai pot locui acolo”, ne-a mărturisit Gheorghe Posdărescu, unchiul băiatului. Ieri, la capela la care a fost depus trupul tânărului s-au adunat toate rudele şi câţiva foşti colegi de şcoală ai lui Alexandru. Nici unul dintre aceştia nu ştia despre relaţia pe care băiatul a avut-o cu profa de română.
În ediţia de ieri a ziarului Gorj Domino, la care Ramona Mischie colaborează, profesoara a publicat un editorial. Iată un fragment din acesta: SUNT VINOVATĂ?!
„Cercetaţi, analizaţi, judecaţi-mă! Pentru mine nu mai contează! Eu deja m-am condamnat! (…) Mă învinovăţeam cu mult înainte să se întâmple tragedia, cu atât mai mult acum. Credeam că trebuie să îndur doar vina de a şti că am făcut să sufere un suflet, bolnav ce-i drept, dar nevinovat! A avut dreptate Alex, s-a ţinut de promisiunea făcută, că o să mă facă să sufăr mai mult decât l-am făcut să sufere eu pe el! Lucrurile sunt clare: un suflet a pierit din cauza mea! Nu l-am ucis eu, dar nici n-am fost suficient de matură să realizez că eu nu-l pot ajuta, că are nevoie de sprijin specializat…”