Comunicatul prin care ETA își cere scuze vine în contextul în care gruparea separatistă urmează să anunțe dizolvarea la începutul lunii viitoare, la puțin peste un an după ce și-a încheiat campania separatistă armată prin predarea tuturor armelor și a materialului exploziv.

Grupul a declarat încetarea focului în 2011 și a dezvăluit locațiile ultimelor depozite de armament în aprilie 2017. „Suntem conștienți de faptul că în această perioadă lungă de luptă înarmată am provocat multă durere și multe daune care nu pot fi reparate. Vrem să ne arătăm respectul pentru cei morți, cei răniți și victimele acțiunilor ETA (…) Ne cerem scuze cu adevărat „, a transmis grupul într-o declarație publicată de ziarul basc Gara.

„Privind în perspectivă, reconcilierea este una dintre sarcinile care trebuie îndeplinite în Țara Bascilor, ceea ce se întâmplă deja între cetățeni. Este un exercițiu necesar pentru recunoașterea adevărului într-o manieră constructivă, pentru a vindeca rănile și pentru oferirea unor garanții că această suferință nu se va mai repeta”, se mai arată în comunicat.

ETA (Euskadi Ta Askatasuna – Țara Bascilor și Libertatea) a fost fondată în 1959 ca rezultat a furiei și frustrăii bascilor, care au propria lor limbă și cultură.

Campania, care a inclus asasinatele politice, precum și bombardamentele care vizează populația civilă, a atins apogeul în anii 1960 când Generalul Franco a ripostat cu violență la acțiunile grupării basce.

ETA va anunța dizolvarea completă în primul weekend din mai.


Citește și: VIDEO / Cel mai mare videochat de băieți din Europa este la București. Cum arată băieții și câți bani câștigă


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News