Accidentul aviatic a avut loc la mai puțin de jumătate de an de când același model de avion Boeing 737 Max 8, aparținând companiei Lion Air din Indonezia, s-a prăbușit în apropiere de Jakarta.
În urma accidentului din luna octombrie 2018, toate cele 189 de persoane aflate la bord au murit.
„În urma accidentul tragic, compania Ethiopian Airlines va suspenda activitatea tuturor avionelor Boeing 737 Max 8, până la noi ordine”, se arată într-un comunicat de presă al companiei aeriene, publicat luni pe Twitter.
„Încă nu ştim cauza accidentului, dar am decis să luăm toate măsurile de siguranţă posibile”, au precizat reprezentanții Ethiopian Airlines, a doua cea mai mare companie aeriană din Africa.
Potrivit publicației The Guardian, citate de Mediafax, Decizia luată de companie vine după ce autoritățile chineze au suspendat activitatea acestui tip de aeronave. Deși cauza accidentului aviatic este deocamdată necunoscută, compania Cayman Airlines a suspendat, la rândul ei, operaţiunile tuturor avionelor Boeing 737 Max 8.
Aeronava s-a prăbuşit într-un câmp din apropierea satului Tulu Fara, la 60 de kilometri de capitala Etiopiei.
Statele Unite vor trimite o echipă pentru investigaţia prăbuşirii aeronavei Ethiopian Airlines.
Foto: EPA
Citește și: