Senatul Universității București l-a validat, miercuri, 19 iulie, pe Antonio Amuza, 34 de ani, în postul de asistent universitar la Facultatea de Jurnalism. Cu prilejul candidaturii, Amuza a precizat în CV că a fost șef al Departamentului de Resurse Umane (HR) la SRI. 

Până acum, Antonio Amuza era cunoscut ca sociolog la Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), fondat de Vasile Dîncu, fost ministru PSD al Apărării în Guvernul Ciucă.

Unic candidat, Amuza a fost admis ca asistent universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC).

În interiorul facultății a existat o contestație la această candidatură din partea unei membre a Consiliului Facultății de Jurnalism, profesoara universitară Raluca Radu, care este și directoarea Departamentului de Jurnalism. Aceasta acuză faptul că Antonio Amuza nu are legătură cu domeniul pe care urmează să-l predea – publicitatea, după cum a relatat pe Facebook jurnalista Emilia Șercan, citată de Ziare.com

Mai mult de o treime din cariera domnului Amuza, mai precis perioada 2017-2022, a fost dedicată recrutării pentru Serviciul Român de Informații – Şef Departament HR (Planificare Strategică a forţei de muncă).

Sesizarea semnată de prof. univ. Raluca Radu:

Ce făcea Amuza la SRI

În CV-ul care a însoțit candidatura, Antonio Amuza notează faptul că faptul că în perioada 2017 – 2022 a fost Șef Departament HR (Planificare Strategică a forței de muncă) în cadrul Serviciului Român de Informații.

El notează și responsabilitățile pe care le avea:

  • „coordonator proiecte de transformare instituțională și coordonator de achiziții prin fonduri europene nerambursabile și șef de implementare a instrumentelor de diagnoză, climat și cultură organizațională  
  • team manager – think tank intern de planificare strategică a forței de muncă  
  • consilier cabinet director pe teme de sociologie  
  • responsabil de crearea design-ului metodologic pentru studii de people analytics (calitativ & cantitativ)” 
„Eu nu știu să fie ceva mai moral decât patriotismul”, spune șeful din SRI care a predat la facultate fără să se știe că lucra la resursele umane ale serviciului secret
Extras din CV-ul lui Antonio Amuza prezentat cu prilejul candidaturii pentru postul de asistent universitar la FJSC

Profesor și publicist „sub acoperire”

În perioada în care lucra la SRI, Antonio Amuza era concomitent profesor asociat la Facultatea de Sociologie, unde preda din 2014, iar din 2022 a început să predea și la Facultatea de Jurnalism. 

A publicat articole de opinie și articole pe subiecte de agricultură și consum în mai multe publicații media din România. 

Inclusiv în Libertatea, unde,  în martie și aprilie 2020,  a publicat 3 texte, dintre care două de opinie. El s-a prezentat publicului drept „cercetător sociolog IRES, cadru didactic la Universitatea din București, Facultatea de Sociologie și co-partener la MAD Intelligence – start-up de analiză menit să fundamenteze decizii strategice la nivel de afacere, comunitate și stat”.

La fel este prezentat și de publicația Republica, unde în 2020, când era șef HR la SRI, publica o analiză referitoare la pandemie.

Are intervenții și la televiziuni, nicăieri nu este menționată apartenența la serviciul secret. 

Informația lipsește din toate CV-urile anterioare pe care le-am identificat pe net.

În urmă cu doi ani, în 2021, Amuza dădea concurs pentru funcția de conferențiar universitar la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din București. Nu l-a obținut. Au fost doi candidați pentru acel post. 

În CV-ul depus la dosarul de la Sociologie, nu apare că lucrează la SRI, ci că este deputy (n.r. adjunct) team manager – HR – Ro Gov.

Într-un CV precedent, aflat pe site-ul Universității București, Amuza scrie doar că este „HR deputy manager”, fără să precizeze unde.

Eu nu știu să fie ceva mai moral decât patriotismul”

Contactat de Libertatea, Antonio Amuza susține că, din punct de vedere legal, nu există niciun impediment să predea cursuri studenților și să fie și angajat al SRI:

„Legea 81 privind statutul cadrelor militare nu doar că permitea activitatea didactică, ba chiar o încuraja. Am făcut asta inclusiv la Sociologie, unde repet, predau deja de nouă ani. Iar la Facultatea de Jurnalism am făcut-o în ultimul an și jumătate”. 

Întrebat dacă sesizează, în schimb, o problemă de etică legată de faptul că a activat la SRI în timp ce preda, Amuza a invocat patriotismul.

Eu nu știu să fie ceva mai moral decât patriotismul, dacă ar fi să mergem până acolo cu discuția, dar nici nu vreau să o dau în patetisme.

Antonio Amuza, fost șef HR la SRI:

„În 1990,  aveam un an”

Libertatea l-a mai întrebat de ce nu a informat publicul și instituțiile media cu care colabora că este angajat al SRI. L-am întrebat și dacă conducerea Universității și studenții cunoșteau apartenența sa la Serviciul Român de Informații.

Antonio Amuza n-a vrut să răspundă punctual. 

„Sincer vă spun, am citit toate întrebările și acestea pleacă dintr-o confuzie. Nu am avut funcție operativă. Cred că dacă luați în considerare acest aspect, cum de altfel v-am rugat de la început, vedeți că întrebările nu își mai au sensul. Mai mult, în 1990,  aveam un an :)”, ne-a transmis sociologul în vârstă de 34 de ani prin WhatsApp.  

Nu simt că am intrat pe un post pe care nu-l merit, dimpotrivă. Pot spune chiar că e unul un pic sub nivelul meu de pregătire, având în vedere că am la activ 18 semestre de predare în mediul academic.

Antonio Amuza, sociolog:

Rectorul Universității București a aflat de la Libertatea că are un coleg de la SRI

Rectorul Universității București, Marian Preda, a declarat pentru Libertatea, prin intermediul purtătorului de cuvânt, Bogdan Oprea, că nu știa faptul că Antonio Amuza a fost angajat al SRI în timp ce preda.

„A aflat de la dumneavoastră azi (marți – n.r.), nu știa asta până acum. Nu are responsabilitatea de a verifica personal orice dosar, aplicație, cu asta se ocupă comisiile de verificare a competențelor, conform regulamentului. Așadar, nu are cunoștință dacă studenții domnului Antonio Amuza știau sau nu despre faptul că Antonio Amuza a lucrat și la SRI, ca șef al departamentului de HR”, a precizat Bogdan Oprea.

Liana Ganea, ActiveWatch: „Angajarea este extrem de problematică”

ActiveWatch, o organizație de drepturile omului cu activitate în domeniul mass-media și al comunicării publice, vede un motiv de îngrijorare în admiterea sociologului Antonio Amuza, fost șef la SRI timp de cinci ani, la Facultatea de Jurnalism. 

„Fără a pune în discuție dimensiunea legală a procesului, pe care nu o comentăm, și fără a face procese de intenție celui vizat, angajarea este, în opinia noastră, extrem de problematică în contextul în care infiltrarea mass-media de către serviciile de informații rămâne una nerezolvată, în ciuda impactului puternic negativ pe care îl are asupra libertății presei și, implicit, a dreptului la corectă informare a publicului”, a transmis Liana Ganea, președinta organizației, într-o discuție cu Libertatea. 

Avertizorii de integritate și alte surse se adresează jurnaliștilor tocmai pentru că au încredere în protecția pe care aceștia le-o oferă. Dacă jurnalistul este, de fapt, un ofițer acoperit, o astfel de sursă este mințită, înșelată.

Liana Ganea, ActiveWatch:

„În acest context, faptul că în Facultatea de Jurnalism avem un cadru didactic care a condus până recent departamentul de resurse umane al Serviciului Român de Informații echivalează cu trecerea de la o necesară (și inexistentă) analiză critică a aspectelor etice și democratice ale prezenței «infiltraților» în presă, la asimilarea, cu lejeritate, de către mediul academic și, implicit, de către breaslă a unor persoane cu istoric în serviciile de informații”, a concluzionat experta media.

„Eu nu știu să fie ceva mai moral decât patriotismul”, spune șeful din SRI care a predat la facultate fără să se știe că lucra la resursele umane ale serviciului secret
Liana Ganea. Foto: Facebook / Liana Ganea

După SRI s-a angajat la secretarul de stat Ionuț Sorin Banciu

Antonio Amuza, 34 de ani, este, potrivit CV-ul său oficial actual, consilier și șef de cabinet al secretarului de stat al Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, Ionuț Sorin Banciu, din 2022. 

De asemenea, din 2014 este angajat ca expert sociolog la Institutul Român Pentru Evaluare și Strategie (IRES), fondat de Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării în Guvernul Ciucă. 

Tot Vasile Dâncu este cel care i-a coordonat lucrarea de doctorat în sociologie, titlu acordat de Universitatea din București, Facultatea de Sociologie, 2013 – 2016. 

Firma de Big Data și prezența în Grupul de Comunicare Strategică

În timp ce activa la SRI, Amuza a fondat în 2019 o firmă, Mad Intelligence, un think tank digital care propune „Soluții responsabile de business inteligence” prin intermediul „Big data”. Într-un CV, Amuza se prezintă drept CEO al companiei. 

În 2020, MAD Intelligence, a lansat o platformă pentru ONG-urile implicate în lupta împotriva COVID-19. Antonio Amuza a prezentat platforma în cadrul unui interviu pentru HotNews.

Erată: Într-o variantă anterioară, articolul nota faptul că, potrivit mărturiei mai multor jurnaliști, Amuza a făcut parte și din Grupul de Comunicare Strategică. Informația a fost infirmată de Andi Manciu, fost coordonator al grupului: „Domnul Antonio Amuza nu a făcut parte din Grupul de Comunicare Strategică și niciun alt reprezentant al SRI”.

Foto: Agerpres

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (8)

mir.moc   •   20.07.2023, 11:00

Daca invoci patriotismul inseamna ca tii cu "ai tai" mai mult decat trebuie. E usor sa raspunzi promptat, sa nu iti superi seful, dar asa tii natiunea inrobita in prostie. Ai mei la adapost, vecinul la gunoi.

Copenhaga1970   •   19.07.2023, 17:29

Cu nivelul cunoașterii (”eu nu știu”) e mai ușor, pentru că poate fi măsurat cu abateri rezonabile. La partea unde se amestecă moralitatea cu patriotismul situația se complică, chiar dacă declarația de dragoste față de patrie se face cu mâna la vipușcă. Vor mai trece niște ani până la ziua în care epoleții din România se vor limita strict la atribuțiile din fișa postului (acum le depășesc din patriotism, desigur)

Bubulina61   •   19.07.2023, 17:03

Ce contează unde a lucrat! Atâta timp cât nu a fost ofițer activ operativ, ce mai contează unde a fost angajat! În orice situație să primeze prezumția de nevinovăție!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un inginer din Canada a dat peste televiziunea de stat nord-coreeană, din greșeală. Ce a urmat după
Știrileprotv.ro
Un inginer din Canada a dat peste televiziunea de stat nord-coreeană, din greșeală. Ce a urmat după
A recunoscut! Adevăratul motiv pentru care Mihaela Tatu a divorțat de soț, după 16 ani de căsnicie: ”Nu mi-a părut rău o clipă, avea o stângăcie...”
Viva.ro
A recunoscut! Adevăratul motiv pentru care Mihaela Tatu a divorțat de soț, după 16 ani de căsnicie: ”Nu mi-a părut rău o clipă, avea o stângăcie...”
Ultima poză cu Alain Delon, publicată chiar de fiica lui, a strânit controverse: „De ce îl arătați? Lăsați-l în pace”
Libertateapentrufemei.ro
Ultima poză cu Alain Delon, publicată chiar de fiica lui, a strânit controverse: „De ce îl arătați? Lăsați-l în pace”
Planta care îți înfrumusețează curtea, dar poate fi periculoasă pentru animale. Câinii sunt puternic afectați de ea
FANATIK.RO
Planta care îți înfrumusețează curtea, dar poate fi periculoasă pentru animale. Câinii sunt puternic afectați de ea
La 10 ani de la demararea lucrărilor, Complexul Olimpic de natație de la Brăila zace inutil cu milioane de euro din bani publici tocați: „Sper ca vorbele lui David Popovici să nu fie în zadar”
GSP.RO
La 10 ani de la demararea lucrărilor, Complexul Olimpic de natație de la Brăila zace inutil cu milioane de euro din bani publici tocați: „Sper ca vorbele lui David Popovici să nu fie în zadar”
Palatul puțin cunoscut din România care e o bijuterie arhitecturală. Mai multe lucruri tragice s-au întâmplat aici
FANATIK.RO
Palatul puțin cunoscut din România care e o bijuterie arhitecturală. Mai multe lucruri tragice s-au întâmplat aici
Anca Lungu, primul interviu după nunta cu milionarul Harry Arampatzis: 'O relație rezistă atâta vreme cât ambii parteneri își doresc în egală măsură să formeze acel cuplu' / Exclusiv
Unica.ro
Anca Lungu, primul interviu după nunta cu milionarul Harry Arampatzis: 'O relație rezistă atâta vreme cât ambii parteneri își doresc în egală măsură să formeze acel cuplu' / Exclusiv
Oamenii au reacţionat, după ce David Popovici a fost văzut în trafic, în maşina primită din partea lui Ion Ţiriac | FOTO
Orangesport.ro
Oamenii au reacţionat, după ce David Popovici a fost văzut în trafic, în maşina primită din partea lui Ion Ţiriac | FOTO
CALCUL: Cât putem câştiga dacă depunem 15.000 lei într-un depozit bancar pe o perioadă de 12 luni. Investiţia în titlurile de stat, mai avantajoasă
Observatornews.ro
CALCUL: Cât putem câştiga dacă depunem 15.000 lei într-un depozit bancar pe o perioadă de 12 luni. Investiţia în titlurile de stat, mai avantajoasă
Horoscop 19 august 2024. Fecioarele au șansa de a regândi anumite strategii și de a privi altfel problemele cu care se confruntă
HOROSCOP
Horoscop 19 august 2024. Fecioarele au șansa de a regândi anumite strategii și de a privi altfel problemele cu care se confruntă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI