Pîrvulescu a fost plasat sub control judiciar în luna iulie a anului trecut, când DNA l-a acuzat că a intervenit în cazul unui concurs susținut la Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman.
Concret, Pîrvulescu s-ar fi folosit de influența sa pentru a primi subiectele unui concurs și le-a dat mai departe, prin intermediari, unor candidați. Concursul a fost, în cele din urmă, anulat după intervenția procurorilor.
În acel moment, Pîrvulescu fusese proaspăt reales șef al organizației PNL Teleorman.
Pîrvulescu va fi judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru:
- folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,
- divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată.
În perioada 28 mai – 20 iunie 2021, inculpatul Eugen Pîrvulescu și-ar fi folosit influența pe care o avea în calitate de președinte al unei filiale de partid aflat la guvernare, pe lângă o persoană – președinte sau, după caz, membru în comisiile de concurs constituite de conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman, solicitându-i în mod repetat, atât direct cât și prin intermediar, să elaboreze și să-i remită, seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai-iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical și șofer autosanitară II.
Extras din comunicatul DNA:
Eugen Pîrvulescu apare pe lista Libertatea cu cei 14 senatori care nu și-au depus încă CV-ul pe site-ul Senatului, la fel ca alți 8 colegi de partid.