„A fost una dintre cele mai tensionate întâlniri politice la care am participat. Din păcate, acest om a respins orice argument rațional. A anulat orice a propus Comisia Europeană, a neagat orice raport sau statistică. Pur și simplu, a luat o decizie absurdă. Vrea doar să umilească România în mod inacceptabil”, a notat Eugen Tomac pe Facebook.

„I-am spus direct, astăzi, că este foarte aproape de a fi cel ce va anula toată simpatia pe care românii au cultivat-o de-a lungul timpului în relaţia cu Austria, ţară pe care noi am privit-o cu multă încredere. Mai devreme sau mai târziu, România va intra în spaţiul Schengen, dar această palmă nemeritată nu va fi uitată uşor de cei peste 20 de milioane de cetăţeni români”, a scris Eugen Tomac.

Mai mulţi eurodeputaţi români au participat miercuri la reuniunea PPE pe tema migraţiei de la Viena alături de liderul grupului PPE în Parlamentul European, Manfred Weber, şi la care a participat şi cancelarul austriac Karl Nehammer. La reuniune s-a discutat şi chestiunea aderării la Schengen a României.

Cancelarul austriac a transmis că aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen este o decizie de securitate și nu una politică.

Karl Nehammer a propus stabilirea unui nou calendar cu puncte precise de îndeplinit pentru cele două țări, o decizie în acest sens urmând să fie luată, potrivit lui, abia la primăvară.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News