Eugent Tomac tocmai ajunsese la Washinghton, în momentul în care Donald Trump a insituit starea de urgență în SUA, astfel că, în acest moment, liderul PMP se află în imposibilitatea de a reveni în România.
Eugen Tomac, a anunţat, duminică dimineaţa, că a ajuns în SUA pentru a participa la un eveniment la care fusese invitat, dar care s-a amânat între timp.
”Săptămâna aceasta, am fost la Bruxelles pentru a participa la şedinţa plenului Parlamentului European redusă la doar două zile, iar după un scurt popas la Bucureşti am decis să răspund unei invitaţii din partea Partidului Republican din SUA. După un zbor de 9 ore, când am aterizat la Washington, Preşedintele Trump tocmai anunţa instituirea stării de urgenţă. Bineînţeles, nu aş fi plecat dacă ştiam că vor fi suspendate toate zborurile spre şi dinspre Europa”, a notat Eugent Tomac pe Facebooc.
Acesta a adăugat: ”Am fost invitat la un eveniment organizat la reşedinţa oficială a Preşedintelui Trump din Florida, am considerat că trebuie să onorez această invitaţie, cu atât mai mult cu cât este al doilea an consecutiv când am acest privilegiu. Ţinând cont de situaţia excepţională decretată în Statele Unite de către Preşedintele Americii din cauza epidemiei COVID 19, evenimentul de la Mar-a-Lago la care eram invitat s-a amânat”.
Eugen Tomac a mărturisit că ”nu am mai văzut niciodată aeroporturi goale şi oameni speriaţi de semenii lor”.
Președintele PMP a făcut apel la calm și la responsabilitatea din partea tuturor, pentru a se depăși cu bine această perioadă dificilă din istoria omenirii.
”Trebuie să fim responsabili şi să dăm dovadă de înţelepciune pentru a putea depăşi cu bine acest moment dramatic din existenţa noastră. Nu credeam că voi trăi vreodată situaţii excepţionale, concomitent şi din acelaşi motiv, în România şi în SUA. Abia aştept să revin în ţară pentru că îmi doresc în aceste clipe să fiu acasă”, a mai arătat Eugen Tomac.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro