Declarația îndeamnă statele membre să adopte strategii privind gestionarea populației canine, care să cuprindă măsuri precum sterilizarea animalelor cu şi fără stăpân, legi privind controlul câinilor şi promovarea principiului deţinerii responsabile de animale de companie.
“Ne dorim străzi curate şi sigure, şi ne dorim acest lucru fără a apela la cruzime faţă de animale sau la încălcarea legilor comunitare. Acest fenomen provoacă, în fiecare zi, suferinţă unui mare număr de oameni, şi niciuna din măsurile la care s-a recurs până acum nu a dus la controlarea fenomenului. O politică la nivel european poate aduce în sfârşit o soluţie, oferindu-le statelor membre şi direcţiile acceptabile de acţiune, şi limitele acestora”, a spus Daciana Sârbu.Declaraţia urmăreştereglementarea clară a limitelor şi exigenţelor pe care le presupune deţinerea unui animal de companie şi propune identificarea şi înregistrarea obligatorie a tuturor câinilor prin sisteme compatibile la nivelul întregii Uniuni Europene.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro