„ Violenţele pe stadioane au devenit un fenomen greu de stăpânit la nivelul Statelor Membre, printre care şi România. Nu dorim să se ajungă la tragedii cum a fost cea de la meciul de fotbal din Cupa Egiptului, din această săptămână. Una dintre măsurile pe care le propune Parlamentul European este crearea unei baze de date cu datele de identificare ale persoanelor cărora li se interzice intrarea pe stadioane, pentru ca ţările UE să poată schimba mai uşor informaţii despre huligani”, a declarat europarlamentarul Petru Luhan.Pe lângă măsurile de combatere a violenţei pe stadioane, documentul prevede incriminarea traficului cu substanțe folosite pentru dopaj, a pariurilor ilegale şi a spălării de bani în sporturile profesioniste.
În plus veniturile provenite din drepturile audiovizuale vor fi distribuite echitabil între sportul de elită şi cel cu participare în masă. Operatorii pariurilor vor participa la finanţarea sportului în masă. Distribuţia va fi realizată de Statele Membre, cu o atenţie deosebită pentru operatorii privaţi.
Capitala europeană a sportului, aleasă anual
„Sportul este o componentă extrem de importantă în Europa. Astfel, o altă decizie importantă luată astăzi se referă la organizarea, în fiecare an, a Zilei Europene a Sportului. În plus, UE va desemna, anual, o Capitală europeană a sportului”, a adăugat Petru Luhan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News