Într-un anunț publicat în Curierul Național, Călin Rangu – administratorul interimar din partea FGA – argumentează că asigurătorul este obiectul mai multor proceduri de executare silită și nu își poate onora obligațiile.
Conform anunțului, adunarea generală a acționarilor ar urma să decidă asupra înaintării cererii de insolvență în data de 30 mai 2023.
ASF a formulat deja cerere pentru falimentul Euroins, iar aceasta are termen în instanță data de 27 aprilie.
ASF a retras licența Euroins
Autoritatea a retras licența Euroins în data de 17 martie, instituția constatând că asigurătorul, care la acel moment era cel mai mare de pe piața RCA, avea probleme de solvabilitate de 2,19 miliarde de lei, echivalentul a 445 milioane de euro.
Transportatorii și service-urile s-au plâns că Euroins nu plătește daunele.
Grupul bulgar Eurohold, care deține Euroins, a contestat concluziile ASF, însă aceasta a anunțat că calculele sale sunt confirmate de către EIOPA – autoritatea europeană din domeniul asigurărilor și pensiilor private.
EIOPA a găsit o sumă și mai mare lipsă, respectiv 500 de milioane de euro, conform surselor Libertatea.
Într-un comunicat, Eurohold argumentează că nu există niciun raport al EIOPA, deoarece aceasta nu este abilitată să facă astfel de rapoarte.
Eurohold susține în continuare că un raport independent al BERD contrazice cifrele ASF, grupul bulgar afirmând că Euroins România era solvabilă.
seaman651 • 29.04.2023, 09:22
Eu nu inteleg ca Euroins isi cere insolventa, ci ca altii o cer. Euroins inca lupta sa anuleze prostiile facute de ASF.
DoarDiviziaB • 13.01.2024, 17:35
seaman651 • 29.04.2023, 09:22
Eu nu inteleg ca Euroins isi cere insolventa, ci ca altii o cer. Euroins inca lupta sa anuleze prostiile facute de ASF.
Serios? Ce prostii a făcut ASF? Faptul că ăștia au vândut asigurări subevaluate și ieftine și nu puteau plati reparațiile? Faptul că nu aveau suficienti bani depuși că și garanție? Faptul că au existat dovezi cum că ascundeau date reale autorităților? Adică au apărut emailuri date de conducere în acest sens.