Traian Băsescu, fost căpitan de navă și de două ori președintele României

„Traian Băsescu, odată cel mai puternic politician al României, speră să câștige un loc în alegerile europene de luna viitoare”, scriu jurnaliștii, precizând că fostul căpitan de navă a devenit, pe rând, politician, ministru al Transporturilor, primar al Capitalei și de două ori președintele României. Acum, el este parlamentar în Senatul României.

„Odată un suporter avid al Direcției Naționale Anticorupție și al Laurei Kovesi, Băsescu a devenit unul dintre cei mai mari critici ai DNA după ce și-a încetat mandatul. Kovesi este printre candidații preferați pentru funcția de procuror european, fiind lăudată pentru măsurile de prevenire a corupție într-una dintre cele mai corupte țări din Europa”, subliniază Euronews.

„Dacă câștig, vreau să reparăm Uniunea Europeană: migrația ilegală, politica agricolă comună, o politică externă puternică şi o armată unică europeană. Susţin crearea Statelor Unite ale Europei”, a declarat Traian Băsescu pentru Euronews, într-un e-mail.

După declarația fostului președinte al României, jurnaliștii scriu că Băsescu a negat că el candidează doar pentru a-și susține partidul, spunând că își va ocupa locul la Strasbourg dacă va fi ales.

Chris Terhes, un cleric romano-american suspendat din preoție

Social-democraţii, aflaţi la guvernare, vizează nu numai victoria, ci şi cel mai mare număr de locuri în Parlamentul European. Lista social-democraților îl include pe Chris Terhes, un cleric romano-american care a fost un adversar al partidului, dar care și-a schimbat părerea.

Între timp, Biserica Greco-Catolică l-a suspendat pe Terhes din preoție pentru implicarea sa în alegeri, precizează Euronews.

„Candidatul cu numărul patru pe lista PSD spune că dacă va fi ales va lupta pentru drepturile și demnitatea României și a românilor din Uniunea Europeană. Nu mai puțin important pentru el este și o percepție corectă a luptei anticorupție la Bruxelles, percepție despre care partidul de guvernământ susține că este distorsionată”, subliniază ziariștii de la Euronews.

Jurnaliștii Rareș Bogdan, un critic „exuberant” al PSD, și Carmen Avram

Aceleași obiective sunt reprezentate și de cel de-al doilea candidat de pe lista PSD. „Carmen Avram, un binecunoscut jurnalist, a decis a decis să schimbe tabăra și să intre în politică, încurajată de discursul  ținut anul trecut de premierul Viorica Dăncilă în Parlamentul European”, potrivit Euronews.

Rareș Bogdan, un critic „exuberant” al PSD, este cap de listă pentru alegerile europarlamentare din partea Partidului Național Liberal, mai spun jurnaliștii care a avut un schimb de mesaje pe WhatsApp cu fostul prezentator de televiziune.

„Rareş Bogdan crede în misiunea sa de a lupta pentru o Românie pro-UE, pro-NATO, pro-SUA. El s-a descris ca fiind un român mândru şi o voce de referinţă în spaţiul public, convins de colegii săi liberali să candideze şi să îşi ajute ţara la Bruxelles”, notează Euronews.

Fostul premier al Republicii Moldova, Iurie Leanca

Euronews mai scrie și despre candidatura fostului premier al Republicii Moldova, Iurie Leanca. El are dublă cetăţenie (română şi moldovenească), lucru care îi permite să treacă de la o ţară care nu este UE într-o ţară membră a UE.

Leanca a ales nou-înfiinţatul partid Pro Romania al fostului prim-ministru român, Victor Ponta, „datorită bunei relaţii pe care a avut-o cu fostul său omolog”, a declarat politicianul pentru Euronews. El a adăugat că, dacă va câştiga mandatul de parlamentar european, va avea ca priorităţi integrarea Republicii Moldova în UE, situaţia din Ucraina şi relaţiile UE cu Rusia.

Două nume mari în sportul românesc: Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu

„Și lumea sportului este reprezentată printre candidații la europarlamentare”, subliniază Euronews. Legenda tenisului român Ilie Năstase şi fostul fotbalist şi manager de echipă naţională, Anghel Iordănescu, vor reprezenta partidul Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR).

Ilie Năstase, singura personalitate prezentă în videoclipul de promovare a turismului din România, şi dl. Iordănescu, antrenorul secolului, sunt români adevăraţi şi cei mai potriviţi pentru a evidenţia patriotismul partidului, a declarat pentru Euronews preşedintele partidului, Gabriel Oprea.

Fostul premier Dacian Cioloş și Clotilde Armand

Partidul pe locul al treilea în sondaje este Alianţa USR-PLUS 2020. Împreună cu fostul premier şi comisarul european Dacian Cioloş, prezentă pe această listă de partide este Clotilde Armand. Ea a declarat pentru Euronews că nu este „interesată de avantajele scaunului de europarlamentar, ci doar vrea o Românie cu adevărat europeană”.

ALDE, partidul pentru care sondajele prezic cel puţin patru victorii la europarlamentare

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor are, printre altele, doi deputați în Parlamentul European pe lista de campanie electorală, iar sondajele prezic cel puţin patru victorii pentru aceast partid din coaliţia de guvernământ

Șeful partidului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a autoironizat pe Twitter după ce au apărut pe social media acuzații că și-a modificat fotografia de campanie pentru a arăta mai tânăr, a menționat Euronews.

Foto: euronews.com


Citește și: 

„Adriana Nedelea LA FIX” | Adriana Nedelea către Rareș Bogdan: ”Nu e conflict de interese că luai bani de la Hotel Phoenicia și nu ai anunțat publicul?”. Rareș: ”Nu e conflict de interese. E corect pentru că nu mi-a influențat opțiunea în emisiuni” – VIDEO


 

Urmărește-ne pe Google News