Andra Miron Diaconescu, redactorul-şef al Euronews România, a anunţat că noul canal, cu un format SD şi HD, va avea o zonă de difuzare naţională şi internaţională (în Republica Moldova), prin reţelele RCS&RDS, Orange şi Vodafone, cu care există „discuţii preliminare”. De asemenea, postul va avea o structură de programe în care se regăsesc 60% producţie proprie şi 40% producţii audiovizuale ale altor producători.
Redactorul-şef al Euronews România a arătat în faţa membrilor CNA că postul pe care îl reprezintă va oferi ca noutate „o informaţie de context”, care va fi obţinută graţie apartenenţei la „marea familie Euronews”.
„Vom putea să avem toate punctele de vedere, într-adevăr, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, şi venim cu un mod de lucru cu totul nou, care se bazează pe brandul Euronews, pe training-ul şi pe know-how-ul de la Euronews şi, bineînţeles, pe valorile în care noi credem din tot sufletul nostru, care sunt cele de independenţă şi de echidistanţă”, a spus Miron.
Potrivit acesteia, primăvara viitoare „ar fi un orizont de timp realist” pentru începerea emisiei postului. În prezent, România TV, Antena 3, Realitatea Pus, Digi 24 sunt principalele canale de ştiri din România.
Din echipa canalului fac parte Cristian Coman, şeful News Desk-ului şi redactor-şef adjunct, jurnalist cu peste 29 de ani de experienţă, trei producători executivi – Robert Ştefanof, Ilie Nicola şi Ştefan Vasile, Adriana Matei, la International Desk, Mari Jeanne Ion fiind directorul de programe.
„Euronews România va avea o componentă foarte puternică digital. Ne dorim să creştem foarte mult conţinutul atât în zona online, cât şi în cea de TV şi să lucrăm integrat pe cele două platforme”, a precizat Miron.
„Salut acest proiect şi îmi doresc ca lucrurile să fie aşa cum le-aţi prezentat pe întreaga durată a licenţei, cei nouă ani, pentru că am văzut multe proiecte teoretice frumoase, prezentate aici, în faţa noastră, şi după ce obţineau licenţa lucrurile se transformau foarte mult. Într-adevăr aveţi o garanţie care ar trebui să vă ajute ca lucrurile să fie aşa cum ne-aţi povestit. E o provocare şi vom discuta peste câţiva ani măsura în care veţi reuşi să o îndepliniţi”, a declarat preşedintele CNA, Cristina Pocora.
„De mâine, începe o altă etapă majoră a proiectului: scoatem la concurs un număr important de posturi de jurnaliști și tehnicieni, pe care îi așteptăm cu nerăbdare în echipa noastră. Va fi un proces de selecție transparent, așa cum Euronews România a comunicat încă de la bun început. Candidații vor avea la dispoziție 10 zile să își depună dosarul. Vor urma o probă scrisă și un interviu”, au transmis reprezentanţii Euronews România, pe Facebook.
La sfârşitul lunii martie, CEO-ul Euronews, Michael Peters, afirma, într-un interviu pentru Libertatea, că finanțarea noului post de știri Euronews România, care ar urma să fie lansat cel târziu în primul trimestru al anului viitor, va reveni Universității Politehnica din București.
Euronews anunţa în ianuarie semnarea unui parteneriat cu Universitatea Politehnica din Bucureşti pentru a lansa Euronews România, un canal de ştiri nou, independent, destinat publicului vorbitor de limba română, primul proiect de acest tip lansat în Uniunea Europeană. Până la lansare, echipa va ajunge la peste 100 de angajaţi la nivel local, potrivit sursei citate.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!