Cuprins:
Până marți după-amiază, cel puțin 86 de orașe din estul și sudul Chinei au emis alerte de căldură. Meteorologii chinezi au prognozat că temperaturile din unele orașe vor depăși 40 de grade Celsius (104 grade Fahrenheit) în următoarele 24 de ore.
În Shanghai, cel mai populat oraș din China, autoritățile au cerut celor 25 de milioane de locuitori să se pregătească pentru o vreme neobișnuit de caldă. De la începutul înregistrărilor, în 1873, Shanghai a avut doar 15 zile cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius.
„Este prea cald pentru luna iulie. Aerul condiționat a fost pornit toată ziua de astăzi și nu îndrăznesc să mă aventurez deloc afară – nici măcar pe balconul meu”, a declarat Wang Ying, o femeie în vârstă de 35 de ani, care locuiește în Shanghai. Ea a precizat că intenționează să lucreze de acasă în timpul săptămânii.
În China, mortalitatea cauzată de caniculă a crescut de patru ori din 1990 până în 2019, ajungând la 26.800 de decese în 2019, potrivit unui studiu Lancet publicat în 2020. Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani se confruntă cu un risc cu 10,4% mai mare de a muri în timpul unui val de căldură, arată studiul.
Ca urmare, mai multe orașe din China au transmis avertismente asupra pericolului pe care îl reprezintă aceste temperaturi ridicate pentru persoanele în vârstă.
În orașul Nanjing, din estul țării – unul dintre cele trei „orașe-cuptor” ale Chinei, renumit pentru verile sale toride, oficialii au deschis de duminică adăposturile subterane pentru localnici – buncăre dotate cu wifi, cărți, dozatoare de apă și chiar cuptoare cu microunde.
Temperaturile ridicate, umiditatea și radiațiile ultraviolete vor cuprinde, de asemenea, orașul Wuhan din centrul țării, un alt oraș-cuptor.
În Chongqing, al treilea astfel de oraș din China, acoperișul unuia dintre muzee s-a topit, iar autoritățile au impus luni o alertă de tip cod roșu.
SUA se topesc la 45 de grade
În SUA, zonele din sud-vestul și centrul țării se confrună cu o căldură extremă, în Waco înregistrându-se o temperatură de 42,2 grade Celsius. De altfel, o serie de recorduri zilnice de temperatură s-au înregistrat în weekend în mai multe orașe din Texas, Colorado, Oklahoma și Arkansas.
O „cupolă de căldură”, o zonă de presiune ridicată care captează căldura, a determinat această creștere a temperaturilor. Texanii care se sufocă în aceste zile cu temperaturi record și umiditate ridicată au fost îndemnați să reducă consumul de energie, în contextul în care rețeaua electrică se luptă să facă față creșterii bruște a cererii.
Temperaturile din Texas vor scădea abia la sfârșitul săptămânii, în timp ce în Arizona vor crește, ajungând vineri în Phoenix, capitala statului, la 45 de grade Celsius, conform prognozei.
Cum stă Europa
În Europa, Spania se află în mijlocul celui de-al doilea val de caniculă al verii, cu temperaturi care vor atinge sau depăși 44 de grade Celsius în unele zone din sud și sud-vest săptămâna aceasta.
Rubén del Campo, un purtător de cuvânt al agenției meteorologice de stat Aemet, a declarat că valul de căldură, care a început sâmbăta trecută, ar trebui să atingă apogeul în zilele de marți, miercuri și joi, deși s-ar putea extinde până la sfârșitul săptămânii viitoare.
„Va fi un val de căldură intensă, iar temperaturile, în zilele cele mai călduroase, ar putea atinge sau chiar depăși 44 de grade Celsius în văile Guadiana și Guadalquivir și în orașe precum Córdoba sau Badajoz”, a declarat Del Campo, adăugând că în valea Ebro și în sudul regiunii nord-vestice a Galiciei s-ar putea înregistra temperaturi de 42 de grade.
Valul de căldură ar putea aduce nu doar riscul izbucnirii unor incendii de pădure, ci și temperaturi nocturne neplăcut de ridicate, care nu vor scădea sub 25 de grade.
În luna august a anului trecut, Spania a înregistrat cea mai ridicată temperatură din istorie, 47,4 grade Celsius, în orașul Montoro din Andaluzia.
În țara vecină, Portugalia, temperaturile au depășit 44 de grade Celsius la sfârșitul săptămânii trecute, ceea ce a alimentat incendiile de vegetație, nori uriași de fum fiind vizibili inclusiv în capitala Lisabona. Luni, pompierii au reușit să controleze cel mai mare incendiu, după ce au ars întinderi mari din orașul Ourém, situat în centrul țării.
Deși temperaturile s-au mai domolit puțin luni în Portugalia, se așteaptă ca acestea să crească din nou în zilele următoare, fiind prognozată o temperatură de 44 de grade Celsius pentru orașul Evora din sud-estul țării.
De altfel, Ministerul Afacerilor Externe din România a emis o alertă de călătorie pentru Portugalia, din cauza valului de caniculă prognozat.
Un front de aer cald a început să pătrundă luni și în Franța, unde temperaturile au depășit 30 de grade Celsius în cea mai mare parte a țării, potrivit serviciului național de prognoză meteo, Météo-France.
Instituția a precizat că de marți temperaturile ar putea atinge 39 de grade Celsius în unele părți ale Franței, adăugând că se așteaptă ca valul de căldură să atingă punctul maxim începând de sâmbătă și până marțea viitoare.
Nu doar în Franța, ci și în Germania și Italia urmează zile caniculare, avertizează meteorologii. Pentru a doua jumătate a săptămânii se anticipează în jur de 40 de grade. În Peninsulă, meteorologii spun că se vor înregistra temperaturi istorice, potrivit Știrilor TVR.
În Anglia şi în Ţara Galilor, autorităţile au mai crescut cu o treaptă alerta de caniculă. Sunt temperaturi-record pentru aceste zone, între 28 şi 31 de grade.
Când ajunge valul de caniculă în România și cât durează
Și România va fi afectată de acest val de căldură. Administraţia Naţională de Meteorologie a anunțat luni că vremea va fi caniculară în majoritatea regiunilor începând cu 14 iulie, cu temperaturi cuprinse între 30 și 34 de grade Celsius.
Valul de căldură și senzația de disconfort termic se vor intensifica de luni, 18 iulie, când regimul termic va deveni canicular la nivelul întregii țări, trecând de 35 de grade.
Elena Mateescu, directorul ANM, a declarat marți seară, la Digi24, că la cum arată datele, acest val de caniculă va fi unul de durată în Români, continuând și în săptămâna 25-31 iulie și, foarte posibil, și în prima săptămână din august.
„Vom consemna multe zile cu disconfort termic ridicat”, a spus meteorologul, care nu a exclus emiterea de noi avertizări cod roșu de caniculă. Până acum, în această vară, au fost emise două astfel de alerte.
Directorul ANM a specificat că în paralel cu temperaturile extrem de ridicate, se va semnala un deficit de precipitații.
Foto: Hepta