Autorul analizei, Tony Barber, încearcă să facă o
radiografie a situației actuale și să arate de ce lucrurile nu s-au îmbunătățit
considerabil în această parte a lumii din moment de premisele nu au fost cele
mai proaste.
La treizeci de ani după căderea comunismului, ne-am obișnuit să auzim că ceva merge prost în Europa Centrală și de Est, scrie Financial Times (FT). Nevoia de independență națională, condiții economice mai bune și instituții democratice, sunt câteva dintre cerințele care au fost satisfăcute după căderea comunismului, dar cu toate astea, persistă opinia că 1989 nu a adus o schimbare atât de mare pe cât se aștepta.
În pragul împlinirii a 30 de ani de la căderea Zidului
Berlinului, în țările ex-comuniste democrația și statul de drept au fost
distorsionate complet în Ungaria și, într-o măsură mai mică, în Polonia și
România. De asemenea, în Estonia guvernul s-a format cu ajutorul populiștilor
de dreapta, iar în toate țările din regiune corupția în rândul cercurilor
politice și mediul de afaceri este larg răspândită.
Și totuși, analistul FT spune că ”nu este imaginea unei deprimări totale”. Faptul că aceste țări au devenit membre UE și NATO a adus prosperitate și o securitate relativă – o îmbunătățire majoră față de vulnerabilitățile diplomatice, militare și economice pe care le-au avut din 1918 până în 1939.
Mai mult, un plus pentru regiune este că temerile exprimate la începutul anilor 90 de unii lideri politici privind apariția unui vid post comunist nu s-au adeverit. De asemenea, nici iliberalismul și șovinismul nu au ajuns să domnească complet peste această regiune, în majoritatea capitalelor putând fi văzută o rezistență publică și politică la aceste fenomene maligne. ”Raportate la Brazilia, China, Filipine, Rusia sau Turcia (fără să mai vorbim de unele democrații occidentale), condițiile din majoritatea statelor din Europa centrală și de est nu sunt atât de rele”, scrie analistul.
Și totuși, părerea generală este că lucrurile nu merg bine
în regiune. Iar unul dintre motivele prezentate în analiza este reprezentat de modelul
pe care guvernele occidentale din anii 90 le-au urmat pentru a face tranziția
de la comunism la piața liberă. Faptul că imediat după 89 aceste state au fost
încurajate să îmbrățișeze nu doar democrația liberală, ci și globalizarea,
frontierele deschise și capitalismul financiar pe care Vestul le considera
drept baze ale succesului economic.
Criza economică din 2008 și criza migranților din 2015-16 au
arătat vulnerabilitățile și au creat și aici un teren prosper pentru naționaliști,
nativiștilor anti-imigranți și populiștilor anti-establishment. Aceștia și-au
găsit adepți în zonele rurale mai puțin prospere, care s-au simțit excluse din
acest nou model apărut după 1989.
Asta nu înseamnă, însă, că principiile de reformare
pro-democratice au fost greșite pentru această zonă. ”Calitatea de membru al UE
a adus mai multe plusuri decât minusuri. Accesul la piața unică, ajutorul
regional și, din punctul de vedere al oamenilor obișnuiți, libertatea de
mișcare la nivel european sunt câștiguri apreciate”, scrie FT. Dar ceea ce a
provocat valul de nemulțumire este ”parafrazându-l pe George Orwell, impresia
că toți europenii sunt egali, dar unii sunt mai egali decât alții”.
Analistul scrie că aceste resentimente au mai mult de-a face
cu modelul vestic grefat în est. Dar după 1989, adoptarea modelului occidental
– completată cu apartenența la UE, capitalismul global și o filozofie politică
liberală – a creat tensiuni între liberalismul aliat internaționalismului și
afirmarea unei suveranități naționale proaspăt dobândite.
”Acum, Europa centrală și de est se confruntă cu propriul
concurs între naționalismul populist și democrația liberală. Ar fi prea
îndrăzneț să prognozăm un câștigător în condițiile în care și unele societăți
occidentale se confruntă cu aceeași bătălie”.