„Acest medicament nu este disponibil. Probleme de producție‟. O frază care se aude din ce în ce mai des în farmaciile din întreaga Europă. 

Explozia pandemiei de coronavirus și restricțiile impuse ulterior în Asia au demonstrat fragilitatea lanțurilor de aprovizionare și o mare dependență pe care o avem față de producătorii de medicamente din China și India, scrie Die Welt.

Amploarea acestei dependențe este greu de evaluat. În particular, în cazul medicamentelor generice, unde concurența este foarte mare, canalele de aprovizionare sunt foarte alambicate iar locurile de producție rămân opace.

Medicamentele generice sunt acelea care folosesc aceleași substanțe cu cele originale, dar sunt mult mai ieftine.

Carta mondială a producției farmaceutice

Pentru a vedea mai clar cât de dependenți au ajuns europenii de Asia, Pro Generika, o federație a fabricanților de medicamente generice, a realizat, în colaborare cu cabinetul de consiliere Mundi Care, o cartă mondială a producției farmaceutice.

Experții au încercat să stabilească zonele de producție pentru 554 de substanțe active esențiale, care se găsesc în medicamenele generice.

Rezultatul este edificator: conform acestei carte, două treimi din autorizațiile privind substanțele active esențiale în producția farmaceutică sunt deținute de către indieni și chinezi.

Pentru o șesime dintre substanțele studiate nu există niciun loc de producție în Europa. 

Iar pentru substanțele active care sunt încă produse în Europa, cantitățile sunt mici iar prețurile sunt mari.

Acum 20 de ani situația era diferită: la acel moment, cea mai mare parte a substanțelor generice se produceau în Germania sau în Europa. În anul 2000, Europa conținea 132 de fabricanți de substanțe active, iar Asia nu avea decât 91.

Acum există 421 de fabricanți asiatici față de 236 europeni, iar întreprinderile din Asia sunt mult în fața celor din Europa. 

Asia domină și piața certificatelor pentru substanțele active

Asia acumulează din ce în ce mai multe certificate pentru substanțele active | Foto: Hepta

În anul 2000, 348 de certificate pentru substanțe active erau deținute în Europa, iar Asia, în particular India și China, deținea 181. Astăzi, raporturile s-au inversat: 2.369 de certificate sunt deținute în Asia, iar 1.260 în Europa.

Conform studiului, pentru cea mai mare parte a substanțelor active necesare în Europa, producția se concentrează în doar patru state indiene și în cinci provincii chineze.

Această concentrare reprezintă o amenințare pentru Europa. În cazul opririi producției, toată aprovizionarea mondială poate fi paralizată. S-a întâmplat deja în 2016, când explozia unei uzine de piperacilină din Jinan, un oraș din estul Chinei, a condus la dispariția de pe piață a respectuvului medicament timp de doi ani. Fabrica era singurul producător al substanței active.

Pînă și substanța activă diclofenac, utilizată pe scară largă pentru tratarea inflamațiilor și durerilor, este produsă astăzi exclusiv în Asia.

O situație specială se manifestă și în sectorul antibioticelor. Antibioticele generice sunt produse exclusiv în Asia, unde costurile de fabricare sunt mult mai mici. 

Singura fabrică din Vestul Europei unde se mai produc antibiotice generice este în comuna austriacă Kundl și este deținută de către grupul elvețian Novartis și divizia sa Sandoz. Aceasta ar fi, conform raportului citat de Die Welt, „ultima mare uzină de producție de antibiotice la scară mare din lumea occidentală‟.

În acest moment, 9% din nevoile de medicamente ale europenilor sunt acoperite de India și China. 

M„Mai sunt și vești bune. Pentru că substanțe active sunt în continuare produse în Europa, și asta la o scară semnificativă”, declară Bork Bretthauer, director general al Pro Generika.

Anestezicul propofol, de exemplu, provine exclusiv de la fabrici europene. La fel și levotiroxina, utilizată pentru a trata probleme ale glandei tiroide, care este produsă aproape în integralitate în Europa.

Cât de realista este repatrierea producției

Europa nu poate scăpa din conflictul care opune China și Statele Unite. Dacă va lua o poziție, va trebui să suporte consecințe economice.

Comisia Europeană lucrează la o strategie farmaceutică comună. În mediile politice se discută despre repatrierea producției, dar reprezentanții sectorului sunt sceptici. 

„În timpul pandemiei, lanțurile de aprovizionare au demonstrat că sunt mult mai robuste decât ne-am gândit‟, a declarat Stefan Oschmann, directorul general al gigantului farmaceutic Merck. Penuria de antibiotice este un mit, mai spune el. 

Directorul Pro Generika, Bork Bretthauer consideră însă că aceste revendicări au un sâmbure de realism. „Până la urmă, noi trebuie să punem capăt acestei tendințe de delocalizare imediat. Dacă nu, riscăm să pierdem un know-how important‟, spune el.

 
 

Urmărește-ne pe Google News