„Programul de mediere sanitară a constituit  dintotdeauna o provocare, atât pentru persoanele implicate direct în munca de mediere sanitară, cât şi pentru cei care susţin programul de mediere sanitară. O altă provocare a programului de mediere sanitară în noul context a constituit-o reducerea numărului de mediatoare sanitare, respectiv de la 788 persoane angajate în anul 2006, la numai 250, odată cu preluarea programului de către autoritatea locală în anul 2010. Proiectul „Programul de mediere sanitară: Oportunitate de creştere a ratei de ocupare în rândul femeilor rome”, implementat de SASTIPEN, în parteneriat cu Institutul Naţional de Sănătate Publică a adus o speranţă nu doar sutelor de mediatoare sanitare rămase fără serviciu, dar şi comunităţilor în care activau”, a declarat în exclusivitate pentru Libertatea Daniel Radulescu, Presedintele SASTIPEN.
Comunităţile defavorizate, în special cele în care locuiesc romi, au mari probleme cu accesul la servicii sanitare. Mediatorul sanitar este cel care intervine pentru a le asigura acest acces. Proiectul se adresează unui număr de 788  de femei rome, în vederea creşterii participării lor pe piaţa muncii, dat fiind faptul că acestea prezintă un risc ridicat de excludere socială. Reuşita proiectului depinde şi de personalul şide managerii autorităților publice centrale. Prin parteneriatele dezvoltate, ei pot contribui la creşterea ratei de ocupare a mediatorilor sanitari, precum şi la implementarea şi îmbunătăţirea politicilor de sănătate publică adresate comunităţilor cu romi în contextul descentralizării.
Proiectul va fi implementat în cele opt regiuni ale ţării: Nord-Est, Nord-Vest, Centru, Vest, Sud-Vest Oltenia, Sud Muntenia, Sud-Est şi Bucureşti-Ilfov.
„Noi, cei de la Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN, promovăm participarea şi implicarea comunităţii în deciziile privind politicile publice adresate cetăţenilor romi şi neromi. Ne implicăm activ în politicile privind îmbunătăţirea situaţiei grupurilor dezavantajate, precum şi protecţia drepturilor omului bazată pe principiul non-discriminării şi egalităţii de şanse între cetăţeni. Cu toţii trebuie să ne bucurăm de acces egal la servicii integrate de calitate”, a mai spus Daniel Radulescu.
 
 
 
 

Urmărește-ne pe Google News