![3983-141879-qqqq.jpg 3983-141879-qqqq.jpg]()
Conform studiului, europarlamentarii români stau binişor la capitolul prezenţă la lucrările din comisii şi din plenul Parlamentului European. În schimb, la capitolul luari de cuvânt şi interpelări, activitatea lor a fost mediocră.
Aleşii români stau prost cu activitatea parlamentară
Realizatorii studiului i-au notat
de la zero stele la cinci stele pe toţi cei 921 de eurodeputaţi, şapte dintre reprezentanţii noştri primind zero stele (echivalentul notei zero) pentru munca lor din Parlamentul European. Aceştia sunt: Titus Corlăţean (PSD), Sorin Frunzăverde (PD-L), Iuliu Winkler (UDMR), Roberta Anastase (PD-L), Cătălin Ioan Nechifor (PSD), Daciana Sârbu (PSD) şi Rovana Plumb (PSD). Pentru activitatea lor în forul european, aleşii noştri au fost plătiţi în 2008 cu aproape 2.000 de euro pe lună.
Silvia Adriana Țicău – notă maximă
Singurul reprezentant al României care a luat cinci stele, echivalentul notei maxime, este Silvia Adriana Țicău (PSD, foto), ea fiind urmată cu patru stele de Ovidiu Silaghi (PNL) şi cu trei stele de Gabriela Creţu (PSD), Adrian Severin (PSD) şi Silvia Ciornei (PC). Două stele sau o stea au luat majoritatea euroaleşilor români, printre care se numără Renate Weber (PNL), Theodor Stolojan (PD-L), Daniel Dăianu (PNL) sau Sebastian Bodu (PD-L).
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Viva.ro
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Adevarul.ro
Cu ce personaj istoric poate fi asemănat Donald Trump. Cum s-a repetat istoria după 175 de ani
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Unica.ro
Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele
Observatornews.ro
Salariul unui român, şef pe un vas de croazieră în Franţa: "Câștig cât un director de bancă"
HOROSCOP
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane