„Preavizul impus salariatului demisionar şi perioada de probă vor fi extinse, contractul de muncă putând înceta fără preaviz pe durata sau la sfârşitul acestei perioade în care pot fi angajate succesiv mai mult de trei persoane pentru acelaşi post. Cea mai abuzivă măsură, însă, venind în contradicţie flagrantă cu drepturile elementare ale omului, vizează suspendarea de drept a contractului individual de muncă pe perioada participării la grevă”, a declarat europarlamentarul PSD.

Corina Creţu a lansat un apel fortelor politice şi instituţiilor europene să intervină pentru a stopa degradarea statutului salariaţilor din România.

„Aceste schimbări riscă să agraveze condţia deja fragilă a angajatului şi să sporească tensiunea socială, în creştere în urma măsurilor anti-sociale ale unui guvern preocupat doar de propria supravieţuire şi imun la problemele cetăţenilor”, consideră europarlamentarul PSD Corina Creţu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News