Interviu realizat de Claudiu Săftoiu

Cătălin Ivan: ”Eu nu îmi aduc aminte să fi făcut un miting, atunci când eram la guvernare, împotriva statului” 

  • Domnule Cătălin Ivan, sunteți un membru de partid ”vânat” de conducerea PSD. Nu din cauza activității dumneavoastră lăudabile, ca europarlamentar român, din 2009. În țară, însă, ați întrat în vizorul șefului de partid, Liviu Dragnea.

Poate că pare că sunt ”vânat”, dar, pe de altă parte, eu mă duc tot timpul către ei. Eu sunt cel care le-am dat toate documentele care atestă că sunt membru de partid, am cerut să mi se arate dacă există vreo decizie de excludere a mea, vreau să o văd. Ca membru de partid, am două drepturi: pe de o parte, să fiu chemat, atunci când se discută despre mine și, pe de altă parte, să mi se comunice o eventuală decizie. Nici nu există această decizie. E doar declarația lui Liviu Dragnea, șmecherească, de colțul străzii. Voi dovedi, și nu obosesc să duc această luptă cu el, că am dus toate documentele. Am văzut că secretarul general PSD a spus că va analiza documentele, că le-a primit și că se va uita peste ele. Dacă nu voi primi un răspuns, singura variantă pe care o am, ultima, este să merg în instanță, împotriva lui Liviu Dragnea.(…) Cred că sunt cel mai în regulă membru al Partidului Social Democrat, din câți au existat vreodată.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări
Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților

Am organizat foarte multe mitinguri în PSD, pentru PSD, cu oameni aduși din mediul rural, din comune, din căminele studențești, din organizațiile de tineret, de peste tot. Știu ce înseamnă să mobilizezi oamenii, pentru partid, atunci când cauza o cere: când a fost vorba de referendumul împotriva lui Băsescu, în 2007, dar și în 2012, dar și în campania din 2004. Au fost câteva momente când membrii PSD s-au mobilizat și au ieșit să dea un mesaj puternic. Asta chiar înainte ca Liviu Dragnea, Codrin Ștefănescu sau Olguța Vasilescu să fi fost prin partid. Ba încă Liviu Dragnea a trădat PD-ul și a venit la PSD. Asta spune multe despre caracterul lui. Eu nu îmi aduc aminte să fi făcut un miting, atunci când eram la guvernare, împotriva statului. Paralel, ilegitim, cum o fi el. Guvernul, majoritatea parlamentară sunt controlate de PSD și ALDE. Noi suntem cei care acum dăm un pachet de legi împotriva abuzurilor din justiție. (…) Ai toate pârghiile necesare să îndrepți toate lucrurile de care e nevoie. Dar să ieși în stradă…Mă uitam pe fluturașul acela de la Craiova. Eu nu recunosc PSD-ul în acele sloganuri.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

  • Cine le-a scris? Acolo sunt Claudiu Manda, Olguța Vasilescu, care susține pe Facebook mitingul de la Craiova.

În Dolj, PSD a avut o organizație extrem de puternică. Încetul cu încetul, cei doi  – Manda și Olguța Vasilescu – i-au dat deoparte pe toți. Au ajuns să controleze această organizație. Mircea Geoană e de acolo, Valeriu Zgonea, cu toate ale lui, bune, rele, e de acolo. Sunt unii din guvern de la Dolj, dar au fost nevoiți să se ducă pe la Arad, exilați, că nu mai aveau loc la Craiova. Mesajele pe care le văd pe acel fluturaș sunt din ”Tricolorul”, sau cum se chema fițuica PRM-ului. Sunt mesaje de un populism feroce. Care ”stat paralel”? Dacă există un stat paralel, este un stat format dintr-un grup de interese din care Liviu Dragnea a făcut parte, ani de zile. El este cel care are acțiuni la purtător, cel care devalizează bugetul statului, cel care are acorduri cu serviciile, cel care taie porcul cu Codruța Kovesi.

Cătălin Ivan: ”Între ”Tel Drum” și Liviu Dragnea este o poveste de dragoste fără sfârșit”

  • Știți că Liviu Dragnea are acțiuni la purtător?

Nu știu dacă are sau nu acțiuni la purtător. Știu că între ”Tel Drum” și Liviu Dragnea este o poveste de dragoste fără sfârșit. De când era președinte la Consiliul Județean, drumurile lor s-au tot intersectat permanent. Fie a fost privatizat și dat unor prieteni, fie ”Tel Drum” i-a garantat împrumuturile fiului. Există acolo ceva, pe care nu putem să îl evaluăm, atât timp cât nu avem transparență totală. Eu am inițiat un proiect de lege în acest sens. Este vorba despre scoaterea în afara legii a acțiunilor la purtător. În România, există 386 de astfel de firme, toate conectate la bugetul statului. Toate. Din 2007 până în 2017, absolut toate au prosperat, fără să aibă sincope, ceea ce înseamnă că au susținere din partea tuturor partidelor politice. Sunt transpartinice. O firmă care are contracte cu Nuclearelectrica. În 10 ani de zile, a luat 220 de milioane de euro, contracte cu statul. Cel mai interesant este că 140 de milioane de euro erau prin încredințare directă, fără licitații. Din ce evaluări au făcut unii și alții, ”Tel Drum” ar avea cam 500 de milioane de euro, afaceri cu statul român. Nu poți să ai afaceri cu statul, și statul să nu știe cine ești. O schemă foarte simplă poate fi următoarea: eu, ca ordonator de credite, conduc o instituție care dă contracte. Îmi fac o firmă cu acțiuni la purtător, nu știe nimeni că firma e deținută de mine și eu îmi dau mie contracte câte vreau, în liniște, fără ca cineva vreodată să facă legătura între mine și firma respectivă. Efectiv mă îmbogățesc singur și îi îmbogățesc pe cei foarte apropiați mie.

Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”
Recomandări
Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”

  • Dacă inițiativa va avea succes, acțiunile la purtător vor fi interzise în România. E un caz unic, România, în acest context?

Portugalia a interzis anul acesta acțiunile la purtător, definitiv. Un număr de 18 state din Uniunea Europeană le-au interzis, în mare măsură. Au limitat accesul lor la o porțiune mult mai mică din acționariat. Dacă ai până în 15 la sută, le poți păstra la purtător. Tot ce este peste, devin automat acțiuni nominative. Până la urmă, acțiunile la purtător vor fi interzise. Există și o directivă europeană, Directiva a IV-a, împotriva spălării banilor, din 2015. Va veni și Directiva a V-a, care va obliga statele să facă acel registru al beneficiarului final. Toate firmele, fie că sunt din offshore, fie că au acest tip de acționariat ascuns, toate vor fi obligate să își declare acționarul final, ca să știm cine sunt.(…) România este o țară foarte săracă, cu o populație săracă, dar cu câțiva, foarte puțini, foarte bogați, de prin toate partidele, o mână de oameni înțeleși între ei prin tot felul de înțelegeri ascunse. Aceștia mimează războiul politic, doar îl mimează, și se îmbogățesc tot mai mult.

  • Asta este ”statul paralel”, în care l-ați inclus și pe Liviu Dragnea.

Acesta este ”statul paralel”, un atentat la siguranța națională, un atentat la democrația din România. Imaginați-vă că acești oameni decid, la nivel de Parlament, ce se votează și ce nu se votează, dincolo de ce ar putea să decidă partidele politice.

Cătălin Ivan: ” Ce se întâmplă acum, nu are legătură cu PSD-ul profund” 

  • Cei care strigă ”statul paralel sunteți voi”, de fapt sunt ei înșiși…

Lângă care se află și Liviu Dragnea. El cere PSD-ului să iasă în stradă, ca să îl apere pe el, de el însuși.

  • Asta să fie scopul mitingurilor anunțate de PSD?

Se încearcă organizarea unor mitinguri din disperare. Vorbim doar de disperarea unui om, care dă foc României, dă foc partidului, ca să se salveze pe el. Liviu Dragnea este un om hăituit, disperat, dar este un om foarte periculos în tot contextul ăsta. El ar trebuie să nu aibă funcții de conducere. Pentru că este șeful Camerei Deputaților, controlează cel puțin două-treimi din guvernul României și poate lua decizii la disperare. Un astfel de om ar trebui blocat.

  • Mesajele de la mitingurile PSD arată că oamenii trebuie să se ridice împotriva celor care au făcut din țară, o ”colonie”. Chiar așa se vede România, de la Bruxelles, unde aveți serviciul?

PSD este partidul care a dus România și în NATO, și în Uniunea Europeană. Acel PSD acum iese în stradă, împotriva ”Înaltelor Porți”, adică a Bruxelles-ului și a Washington-ului, împotriva Uniunii Europene și a NATO, pentru că oamenii aceștia ne cer să ne respectăm angajamentele. Este halucinant. Eu vă spun: ce se întâmplă acum, nu are legătură cu PSD-ul profund. PSD nu girează și nu susține nici aceste mesaje, nici modul ăsta de acțiune. Vor fi aduși oameni, prin niște metode specifice: oameni de la ajutorul social, oameni necăjiți, de prin comune, care sunt aduși cu arcanul, urcați în autocare și duși. Nu sunt oameni care vin din convingere. Care este cauza acum? Pentru ce luptă acești oameni? Pentru Liviu Dragnea? Nu mai crede nimeni în Liviu Dragnea.

(Partea a II-a a interviului poate fi urmărită mâine pe Libertatea.)


Citește și:

Regele Mihai a murit la 96 de ani. Mesajul emoționant al principesei Margareta | VIDEO


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Mai putea fi salvat Silviu Prigoană? Motivul pentru care ambulanța cu medic a ajuns la 24 de minute de la apelul 112
FANATIK.RO
Mai putea fi salvat Silviu Prigoană? Motivul pentru care ambulanța cu medic a ajuns la 24 de minute de la apelul 112
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Atât e! O clipire din ochi!" O tânără şi-a condus bunica spre moarte, pe un drum din Mureş. A intrat cu maşina în copac în timp ce aşeza centura bătrânei
Observatornews.ro
"Atât e! O clipire din ochi!" O tânără şi-a condus bunica spre moarte, pe un drum din Mureş. A intrat cu maşina în copac în timp ce aşeza centura bătrânei
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI