Europarlamentarul Rareș Bogdan a ajuns în urmă cu puțin timp în mijlocul protestatarilor din Piața Victoriei, înconjurat de un grup de membri și simpatizanți PNL. Fostul jurnalist trecut în tabăra liberalilor a vorbit despre evenimentele violente de acum un an și spune că de atunci lucrurile s-au schimbat, cel puțin în modul în care autoritățile au ales să gestioneze mișcările de stradă.
„Sper să fi învățat între timp pentru că au luat o palmă groaznică în alegeri. Sper de asemenea ca cei care au răspuns unor comenzi politice din conducerea Jandarmeriei și Poliției, să fi învățat că trebuie să fie în slujba cetățeanului. N-am mai văzut tunuri cu apă pe stânga și pe dreapta, n-am mai văzut celebrele țestoase, n-am mai văzut ochi injectați, n-am mai simțit mirosul de gaz care la ora aceasta deja se simțea puternic în Piață, n-am mai văzut celebri cai ai Jandarmeriei. Am văzut în schimb o mulțime de oameni frumoși la fel ca în urmă cu un an, nu am văzut nervozitate, am văzut bucurie și în același timp am văzut speranță, speranța că lucrurile se vor schimba în bine” a spus Rareș Bogdan.