„Pompierii luptă împotriva unui incendiu de pădure la Gorman, în apropiere de Parcul Hungry Valley, care se propagă către sud-est, către Lacul Pyramid”, anunţă Departamentul Pompierilor din California, Cal Fire.
Pompierii anunţau duminică seara, la ora locală 20.20 (luni, 6.00, ora României) că au putut să oprească flăcările în proporţie de doar 2%.
Peste 1.100 de pompieri au fost mobilizaţi la faţa locului pentru a încerca să controleze flăcările, şapte elicoptere şi 114 vehicule.
S-au înregistrat 49 grade Celsius în Valea Morții
Incendiul a izbucnit sâmbătă după-amiaza în zona Gorman, o localitate situată în nord-vestul comitatului Los Angeles, în California. Cauzele incendiului erau „în curs de investigare”.
„Avioanele încearcă să oprească înaintarea focului, dar au o vizibilitate limitată”, anunţă pompierii.
Rafale importante de vânt „ridică la critic” riscul de incendiu, în contextul în care era aşteptată o vreme „caldă şi uscată”.
California înregistrează în ultimele zile temperaturi mari. Joi s-au înregistrat 44 de grade Celsius la Las Vegas şi 49 de grade Celsius în Valea Morţii.
Aceste temperaturi alimentează temerile cu privire la un sezon al incendiilor foarte intens în 2024, după doi ani în care zona a fost ocolită de foc, din cauza unor ierni ploioase.
După aproape 20 de ani de secetă şi o climă tot mai aridă, California înregistrează un număr alarmant de mega-incendii.
FOTO: Hepta