Începând din 14 august, cu o zi înainte ca talibanii să preia controlul în Afganistan, și până acum, SUA și partenerii lor au evacuat aproximativ 105.000 de persoane, după cum au anunțat vineri reprezentanții Casei Albe.

Operațiunile continuă într-un ritm alert, însă sub șocul atentatului care a avut loc joi la aeroportul din Kabul, în urma căruia cel puțin 170 de oameni au murit.

O infografie realizată de The Guardian arată cum a crescut numărul zborurilor. Între 16 și 19 august, numărul decolărilor nu a depășit 12, pentru ca apoi să fie efectuate zeci de zboruri de evacuare în fiecare zi. Iar înainte ca talibanii să preia puterea, avioanele civile era cele care decolau de pe aeroport. Acum, cele mai multe dintre aeronave sunt militare.

Decolările de pe aeroportul din Kabul, într-o grafică realizată de The Guardian

Situația evacuărilor pentru fiecare țară

Statele Unite ale Americii au evacuat 4.500 de cetățeni americani și familiile acestora, potrivit unei declarații de miercuri a secretarului de stat Antony Blinken. Alți 1.500 de cetățeni americani se mai află pe teritoriul afgan, iar autoritățile de la Washington încearcă să-i contacteze sau au reușit deja să le trimită instrucțiuni despre cum pot ajunge la aeroport, a mai precizat Blinken.

Armata
SUA va continua operațiunile de evacuare până la 31 august și,
potrivit reprezentanților Pentagonului, dacă va fi nevoie, în
ultimele zile se va acorda prioritate evacuării trupelor și
echipementelor militare americane.

Afganii evacuați din Kabul, pe aeroportul internațional Washington Dulles din Chantilly, Virginia, SUA | Foto: EPA

Marea Britanie a intrat, vineri, pe ultima sută de metri cu operațiunile de evacuare, după cum a anunțat ministrul Apărării, Ben Wallace. Centrele de procesare a datelor au fost închise, iar eforturile se concentrează acum pe evacuarea persoanelor ale căror date au fost procesate deja și care sunt gata de îmbarcare. Până acum, forțele britanice au evacuat peste 13.700 de cetățeni britanici și afgani.

Germania a pus punct, joi, zborurilor de evacuare. În total, au fost scoase din Afganistan 5.347 de persoane, dintre care peste 4.100 de afgani. Autoritățile de la Berlin anunțaseră că au identificat 10.000 de persoane care trebuiau evacuate. Este vorba despre personal local afgan, jurnaliști și activiști pentru drepturile omului. Între timp, un purtător de cuvânt al biroului de externe din Berlin a anunțat, vineri, că aproximativ 300 de cetățeni germani vor rămâne în Afganistan.

Cetățeni afgani evacuați, la Baza aeriană Ramstein, Germania | Foto: EPA

De vineri seară, Franța nu mai poate evacua oameni din Afganistan, a anunțat premierul Jean Castex. Ministerul francez al apărării, Florence Parly, a precizat că începând din seara zilei de joi, peste 100 de francezi și peste 2.500 de cetățeni afgani au ajuns în Franța.

Un grup de cetățeni europeni și afgani coboară dintr-un avion militar francez aeroportul Roissy CDG | Foto: EPA

Spania a încheiat evacuările, potrivit unui anunț al Guvernului de la Madrid, care a precizat că două avioane militare la bordul căorora se aflau 81 de spanioli, patru soldați porughezi și 83 de cetățeni afgani care au lucrat cu statele NATO au aterizat vineri dimineață la Dubai. De la începutul misiunii de evacuare, Spania a scos din țara controlată de talibani 1.898 de afgani care au lucrat cu ONU, UE sau alte state occidentale.

Până la data de 26 august, Italia a evacuat 4.832 de afgani, iar 4.575 au ajuns în Italia.

Și Belgia a încheiat evacuările din Kabul, potrivit unui anunț de joi al premierului Alexander De Croo. Peste 1.400 de persoane au fost transportate în afara granițelor afgane, ultimul zbor ajungând miercuri seară în capitala Pakistanului.

Începând din 15 august, Olanda a evacuat 2.500 de persoane dintre care aproximativ 1.600 au fost duse în această țară, au anunțat joi reprezentanții Guvernului olandez.

Pasagerii coboară din ultimul zbor cu persoane efacuate din Afganistan, pe aeroportul Schiphol din Olanda, 27 august 2021 | Foto: EPA

Irlanda a evacuat 36 de cetățeni proprii, o misiune consulară de urgență fiind încheiată joi. Autoritățile irlandeze au date despre alți aproximativ 60 de irlandezi și 15 afgani cu rezidență în Irlanda care se află încă în Afganistan și au cerut asistență.

Suedia și-a încheiat, vineri, misiunea iar, potrivit ministrului de Externe Ann Linde, în total au fost evacuate 1.100 de persoane.

Începând din 14 august, Danemarca a transportat în afara granițelor Afganistanului aproximativ 1.000 de persoane. Este vorba despre membri ai personalului diplomatic împreună cu familiile lor, foști interpreți, cetățeni danezi, dar și cetățeni ai statelor aliate, după cum a precizat ministrul danez al Apărării. Ultimul zbor din Kabul efectuat de Danemarca a avut loc miercuri, atunci când a fost evacuat personalul diplomatic și militar care mai rămăsese în Afganistan.

Elveția a reușit evacuarea a 292 de persoane din Afganistan, cu ajutorul forțelor germane și americane, potrivit ministrului de Externe Ignazio Cassis. Oficialul a declarat marți că alți 15 cetățeni elvețieni se mai aflau în Afganistan însă nu mai erau planificare zboruri de evacuare.

Austria nu a planificat zboruri proprii de evacuare a cetățenilor săi, care au fost preluați de la Kabul cu ajutorul Germaniei și al altor țări. Până în acest moment, 89 de persoane cu cetățenie sau rezidență austriacă au fost evacuate din Afganistan, iar alte aproximativ 30 se află încă în țara controlată de talibani, a anunțat miercuri ministrul de Externe Alexander Schallenberg.

Polonia a evacuat de pe teritoriul Afganistanului aproximativ 900 de persoane, printre care aproximativ 300 de femei și 300 de copii, după cum a anunțat joi premierul Mateusz Morawiecki.

Și Ungaria a încheiat operațiunile de evacuare, după ce 540 de persoane au fost scoase din Afganistan. Este vorba despre cetățeni maghiari și afgani, foști colaboratori ai Ungariei, și familiile lor, a anunțat joi ministrul apărării Tibor Benko.

Turcia a evacuat cel puțin 1.400 de persoane, printre care aproximativ 1.000 de cetățeni turci, potrivit unor declarații ale ministrului de Externe, Mevlut Cavusoglu, de la începutul acestei săptămâni.

Canada a pus punct, joi, evacuărilor din Kabul. Generalul Wayne Eyre, șeful statului major al apărării, a precizat că forțele canadiene au evacuat sau au facilitat evacuarea a aproximativ 3.700 de cetățeni canadieni și afgani.

Autoritățile din Qatar au anunțat, joi, că s-au implicat în evacuarea a peste 40.000 de persoane în Doha, iar operațiunile ”vor continua în următoarele zile, în consultare cu partenerii internaționali”.

Emiratele Arabe Unite au precizat, joi, că au contribuit la evacuarea a 36.500 de persoane.

India a evacuat 565 de persoane din Afganistan. Cele mai multe dintre acestea fac parte din personalul ambasadei, sunt cetățeni care locuiesc acolo, precum și zeci de afgani, potrivit declarațiilor unui oficial guvernamental sub protecția anonimatului.

Australia a evacuat 4.100 de persoane. Ultimul zbor planificat a decolat înainte de atacul de joi seară din apropierea aeroportului din Kabul, a anunțat vineri premierul Scott Morrison, precizând că operațiunile derulate de țara sa s-au încheiat. Morrison a declarat și că persoane cu vize australiene se mai află încă în Afganistan, adăugând că nu se cunoaște numărul exact al acestora.

Potrivit datelor preliminare ale Forțelor de Apărare din Noua Zeelandă, cel puțin 276 de cetățeni din neo-zeelandezi, rezidenți permanenți, familiile acestora și alți deținători de vize au fost evacuați până acum.

Câți cetățeni români au fost evacuați din Afganistan

În ceea ce privește situația cetățenilor români, Administrația Prezidențială a transmis miercuri, la finalul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, că au fost repatriați ”49 de cetățeni români care au solicitat acest lucru”.

Cetățenii români au fost evacuați din Kabul cu mai multe zboruri. O parte dintre aceștia au fost preluați de aeronave britanice și americane.

Ulterior, către capitala afgană a plecat de la București un avion MApN, care a preluat, în primă fază doi români, în două zboruri separate. Ei au fost duși de la Kabul la Islamabad, capitala Pakistanului. Într-unul dintre cele două zboruri de evacuare s-au aflat și trei cetățeni străini: un bulgar, un american și un britanic. Ulterior, România a mai evacuat patru cetățeni bulgari cu un alt zbor.

Vineri, 20 august, alți 14 români au fost preluați de pe aeroportul din Kabul de aeronava militară românească. Ei au ajuns, sâmbătă, 21 august, în România, împreună cu unul dintre conaționalii care se aflau la Islamabad.

Un alt român, ultimul care a solicitat sprijin autorităților, a fost evacuat duminică din capitala Afganistanului și a ajuns în siguranță pe aeroportul din Islamabad, unde a fost preluat de personalul Ambasadei României din Pakistan. Românul lucra pentru un program ONU și avea dublă cetățenie, a României și a Republicii Moldova.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat joi, 26 august, că nouă cetățeni români se află în continuare în Afganistan.

Printre cei care au refuzat să plece din Afganistan, se află o româncă, angajată a unui ONG, care a povestit recent pentru Mediafax, că nu va pleca decât dacă va fi „absolut nevoie”.

„Mă simt în siguranţă unde sunt. Aeroportul e oricum o capcană acum de unde nu ştiu dacă aş ieşi în viaţă şi cred, fără să fiu eu însămi prea importantă, că prezenţa în continuare a internaţionalilor în ţară este foarte importantă pentru susţinerea moralului colegilor noştri afgani”, a declarat românca.

 
 

Urmărește-ne pe Google News