“În data de 29.11.2019, a fost finalizată și prezentată expertiza tehnică a construcției situate pe strada Eforie, nr. 3, sector 5, București și a rezultat faptul că aceasta se încadrează în clasa de risc seismic RsI, corespunzând construcțiilor cu risc de prăbușire la cutremur. Expertul tehnic a constatat, în urma verificărilor, că demolarea construcției existente și reconstruirea cu o structură de rezistență corect dimensionată reprezintă cea mai eficientă soluție”.

Este pasajul de început din răspunsul oferit de Ministerul de Interne pentru ziarul Libertatea cu privire la clădirea-epavă în care încă funcționează numeroase structuri MAI, între care Inspectoratul General pentru Imigranți, Serviciul de Combatere a Crimei Organizate sau Biroul de Omoruri din Poliția Capitalei.

Plângeri
penale pentru șefii care au ascuns raportul

Imaginile stupefiante publicate, recent, de Libertatea arătau condițiile insalubre și nesigure în care lucrează angajații în sediul din strada Eforie, nr. 3, care urmează să fie mutați până la sfârșitul anului.

În data de 2.12.2019, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus măsuri pentru relocarea polițiștilor din structurile operative ce își desfășoară activitatea în incinta clădirii. Având în vedere suprafața desfășurată a clădirii, respectiv peste 13.000 mp, au fost identificate, într-o primă etapă, soluții privind restrângerea activității structurilor existente și comasarea lucrătorilor în alte spații ale M.A.I.”, indică mai departe răspunsul MAI.

Decizia din data de 13 decembrie, semnată de ministrul Marcel Vela, vine după ce expertiza internă a fost ținută la secret, într-un sertar, de numeroși șefi din sistem și pusă târziu în discuție, după ce informațiile au scăpat în spațiul public.

De altfel, surse din Poliție spun că plângeri penale ar urma să fie formulate chiar dinspre angajați pe numele a cel puțin doi șefi care au trecut sub tăcere raportul, punând în pericol integritatea oamenilor: Carmen Țuicu (adjunct IGPR) și Vasile Costea (numărul 1 la Combatere Crimă Organizată București).

Serviciile
operative ajung în vechile staule!

Relocarea ar urma să se facă urgent, până pe 21 decembrie, dar situația rămâne la fel de șocantă, pentru că MAI a decis să transfere o parte dintre departamente în două clădiri dezafectate de 10 ani, cu condiții comparabile celor existente în actualul bloc din str. Eforie, nr. 3!

Este vorba despre Crima Organizată (BCCO) și o parte dintre serviciile operative ale Poliției Capitalei, care au primit repartizare într-un fost grajd și un cămin abandonate de peste un deceniu!

Una dintre clădirile de pe strada Olteniței

Clădirile respective sunt situate pe strada Olteniței, într-un complex MAI în care funcționează momentan Institutul de Studii pentru Ordine Publică (ISOP).

În căminul dezafectat au existat cândva dormitoare pentru trupele de la Brigada de Asigurare a Ordinii și Liniștii Publice (BAOLP), dar spațiul e de mult timp scos din uz.

Efect indirect:
paralizează DIICOT

Prin efectul
dominoului, mișcarea poate avea repercusiuni grave și către DIICOT, a cărei
activitate riscă să fie paralizată, având în vedere că după ce au căzut
celebrele protocoale cu SRI, instituția se bazează masiv pe informații culese
de polițiștii de la BCCO acesta fiind unul dintre departamentele trimise acum
în Olteniței, pe un spațiu restrâns la jumătate și cu personal redus pe măsură,
conform dispozițiilor șefilor din minister! “Este o mare bătaie de joc și un
scenariu premeditat de anumite persoane din sistem, interesate să persiste o
stare de haos”, spun pentru Libertatea surse apropiate situației.

Poliția în Casa de Cultură!

Ministerul a ales alte două locații pentru a muta oamenii din str. Eforie, nr. 3. Astfel, Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) se va muta la un sediu pe strada Nicolae Iorga, în apropiere de Piața Romană, iar o parte dintre serviciile Poliției Capitalei vor trece la Casa de Cultură a MAI. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Urmărește-ne pe Google News