ComenteazăDe mai bine de o lună, de când a început invazia armatei ruse în Ucraina, unul dintre cele mai bombardate orașe este Cernihiv – 300.000 de locuitori, nord-estul Ucrainei. Cartierele rezidențiale, spitalele și infrastructura critică au fost atacate, iar orașul nu are energie electrică, apă sau gaz.
Primarul Vladislav Atrosenko a declarat că cel puțin 350 de oameni au murit, iar alți 400 au fost răniți. Edilul acuză „o exterminare brutală a civililor, un adevărat genocid”.
Din cauza bombardamentelor constante, morții nu pot fi îngropați în cimitire, iar sicriele sunt lăsate în șanțuri excavate.
Rușii nu permit localnicilor să călătorească prin coridoarele umanitare. De mai multe ori, presa a relatat cum armata rusă a împușcat localnicii care părăseau orașul.
Asta s-a întâmplat și cu familia Dianei Emelianova.
„Era 9 martie. Situația din oraș devenea critică. Blocurile de locuințe au fost bombardate, am cunoștințe care au murit. Prietenii și cunoscuții noștri au plecat unul după altul. Așa că am îndrăznit și noi”, spune Diana.
Au plecat ea, soțul, mama ei și fratele mai mic al soțului, Maksim, 15 ani. Oleksandr, soțul, era la volan, Diana, pe scaunul din dreapta lui, iar mama ei și Maksim stăteau în spate.
„Tirul asupra noastră a durat peste un minut”
„Am ajuns satul Kolîcivka. La ieșirea din acest sat, după o curbă, erau trei tancuri. Nici nu le-am observat la început, erau în spatele copacilor înalți… L-am întrebat pe soțul meu dacă tancurile sunt ale noastre… Oricum era prea târziu să ne mai întoarcem. Oleksandr a apucat doar să strige: „Feriți-vă capul!”. Am fost împușcați. Tirul a durat mai bine de un minut”, rememorează tânăra.
După încă 50 de metri, mașina s-a oprit. Devenise o sită.
Fusesem împușcată în picioare. Aveam degete rănite. Peste tot era sânge. Mama era și ea rănită. Maksim era era deja mort. Deși era blocat între scaune, soțul meu l-a scos afară.
Diana:
„Mama era pe moarte… Am reușit să-i spun că o iubesc foarte mult”
Nu se terminase însă. „Am văzut unul dintre tancuri venind spre noi. A devenit clar că vor să ne termine și trebuie să scăpăm. Ne-am târât și ne-am ascuns în niște tufișuri. Oleksandr mi-a pansat repede piciorul, apoi a vrut să o panseze pe mama. Dar când i-a ridicat jacheta, era numai sânge. Mama era pe moarte… Am reușit să-i spun că o iubesc foarte mult. Ea a spus: Și eu. Acestea au fost ultimele ei cuvinte”.
„Când totul s-a calmat, am reușit să fugim mai departe. Fără mama, fără Maksim”, spune Diana.
Au mers prin mlaștini până la brâu, apoi pe un câmp în flăcări. Deja nu-și mai simțea picioarele rănite: „Cădeam des, dar soțul mă lua și mă purta în brațe sau în cârcă”.
M-am târât mai degrabă din inerție. Doar instinctul de autoconservare a funcționat: fă tot posibilul să scapi! Deși eram sigură că nu vom scăpa.
Diana Emelianova:
După 4 ore, Diana și soțul ei au ajuns la un punct de control al trupelor ucrainene.
„De acolo am fost dusă la spitalul din Kozelka. Mi-au fost amputate patru degete de la picioare. Miraculos, soțul meu nu a fost rănit”, explică tânăra.
„O să șchiopătez, dar nu contează. Contează să fie pace”
Cu ajutorul voluntarilor, soții au fost duși la Luțk. Diana e în spital, unde urmează să fie operată, să-i fie pusă o grefă de piele. În piciorul împușcat în mai multe locuri are o tijă metalică. Mai târziu, va avea nevoie de o proteză.
Tânăra nu știe ce s-a întâmplat cu trupul mamei sale și cu cel al cumnatului. Unii dintre prietenii lor au rămas la Cernihiv, dar nu au nicio șansă să ajungă la Kolîcivka, deoarece situația nu s-a schimbat, atacurile continuă.
Locuitori din Kolîcivka, care au fost contactați de soacra Dianei, au spus că toți cei pe care i-au găsit morți au fost îngropați în sat, în morminte fără nume.
Diana va avea probleme mari cu picioarele toată viața, însă nu se gândește la ele. „O să șchiopătez, dar nu contează. Contează doar să fie pace în țara mea”.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina