EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educaţiei, numărul absolvenţilor înscrişi la EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 este mai mic cu 28.000 de elevi faţă de cel din anul şcolar 2013-2014.
Cei mai mulţi elevi sunt în Bucureşti, unde susţin EVALUAREA NAŢIONALĂ 2014 11.655 elevi, în 203 centre. PROBA SCRISĂ DE LA LIMBA ROMÂNĂ de la Evaluare Naţională 2014 începe la ora 9:00, moment în care se deschid plicurile sigilate care conţin varianta de subiecte multiplicată, în fiecare sală în care se susţine examenul.
Notele de la Evaluare Naţională 2014 contează în proporţie de 75% pentru admitere
Faţă de anii trecut, rezultatele de la Evaluare Naţională 2014 vor conta mai mult pentru admiterea la liceu. Ministerul Educaţiei a decis ca de anul acesta media de admitere se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 75%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 25% în calculul mediei de admitere.
Calculul mediei de admitere se face astfel: MA= (ABS+3 EN):4 (media de admitere este egală cu media generală de absolvire de la gimnaziu plus de trei ori media generală de la evaluarea naţională, totul împărţit la patru)
Unde: MA = media de admitere; ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a; EN = media generală obţinută la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a.
Modele de SUBIECTE şi BAREME DE CORECTARE pentru examenul de EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 pot fi consultate pe site-ul MINISTERULUI EDUCAŢIEI.
- Dacă ai sesizat NEREGULI la PROBA DE LIMBA ROMÂNĂ de la EVALUAREA NAŢIONALĂ, te rugăm SĂ LE SEMNALEZI la adresa de mail subiecte@libertatea.ro sau la numerele de telefon 0212030873 şi 0212093357.