Chestionat dacă evaluarea activității guvernamentale va începe de luni, Dragnea a spus: „De mâine până săptămâna cealaltă”.

Liderul PSD nu a spus cum se va desfășura această evaluare, precizând că urmează să discute în acest sens cu președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, potrivit Agerpres.

„O să mă sfătuiesc (…) cu domnul Tăriceanu și o să vedem cum ne organizăm”, a arătat Dragnea.

De asemenea, întrebat dacă este luată în calcul posibilitatea remanierii Guvernului, președintele PSD a precizat: „Nu. Luăm în calcul evaluarea activității guvernamentale (…) A trecut o perioadă importantă, cinci luni de zile, și pe noi ne interesează ca Programul de guvernare să se implementeze”.

Potrivit lui Dragnea, „viteza de implementare” a Programului de guvernare trebuie „să fie mai mare”.

„Trebuie să nu uităm un lucru. Este un program foarte bun și nu se pune în practică foarte ușor. Deci o guvernare obișnuită nu este suficientă. Este o provocare uriașă pentru România. 5,6% creștere economică — e bună, dar nouă nu ne este suficient. Ca țară, nu ne mai putem permite să așteptăm ani și ani de zile. Viteza trebuie să fie foarte mare și, atunci, trebuie să vedem cum facem ca viteza de implementare a programului să fie mai mare, că, de fapt, asta este mai important decât orice persoană”, a mai afirmat Dragnea.

Liviu Dragnea și premierul Sorin Grindeanu au participat, duminică seară, la SuperLiga la rugby, care s-a desfășurat la Stadionul Național ”Arcul de Triumf” din București.

Întrebat la plecarea de la stadion dacă a discutat în timpul meciului cu Grindeanu despre situația Guvernului, Dragnea a răspuns: „Nu. Am discutat numai despre meci”.

Citește și REPORTAJ. Ce impresie le-a lăsat copiilor Parlamentul: Liviu Dragnea este ”o vedetă”, iar sala de plen este mai mare decât Arena Națională

Impozitul pe gospodărie ar putea fi amânat cu un an. Liviu Dragnea: „E posibil să nu mai folosim consultanţi fiscali. Totul va fi informatizat”

Oficial, în România nu mai există pestă porcină. Liviu Dragnea: Devine operabil programul “Carne de porc din fermele româneşti”

 
 

Urmărește-ne pe Google News