Au venit cu frigiderul!
Familia Manea din Alexandria a venit la Costeşti încă de vineri seara. Numerosul grup şi-a adus de acasă frigiderul, aragazul, patul, mese şi scaune, o combină muzicală cu boxe uriaşe şi un generator de curent. “Am 50 kg de carne, peşte, ouă, mezeluri, legume, băuturi, de toate. Am adus frigiderul să nu ni se strice mâncarea, stăm patru zile aici”, a explicat Leana Mama, bucătăreasa familiei.
Daniel şi Dorin, regii de la Sibiu, au ţinut doliu
Regii Cioabă, Dorin şi Daniel, pe care mulţi romi nu-i recunosc ca urmaşi ai tronului, au fost prezenţi, zilele trecute, în Piaţa Mică din Sibiu, acolo unde s-au desfăşurat Zilele Culturii Rome. Anul acesta nu a mai fost parada portului popular şi nici muzica nu s-a auzit la sărbătoarea ţiganilor, romii din Sibiu fiind în doliu după decesul lui Florin Cioabă. | Petra Pietriş