„Fără să tragem un foc de armă, am ocupat clădirea sediului central. Nu am intervenit în activitatea niciunei persoane”, a declarat Prigojin, într-un mesaj audio pe Telegram.

Prigojin a spus că oamenii săi au fost însă atacaţi în drum spre Rostov.

„De ce ne susţine ţara? Pentru că mărşăluim pentru dreptate. Am fost atacați de la început de artilerie și apoi de elicoptere, iar noi am trecut fără un singur foc de armă. Nu ne-am atins de niciun cetățean. Nu am ucis nicio persoană pe drum”, a adăugat Prigojin.

Cu toate acestea, presa rusă de stat a relatat că mai multe focuri de armă și o explozie au fost auzite în fața sediului central al Districtului Militar Sud.

„Sunetele de explozii și împușcături la sediul central al Districtului Militar Sud, cel mai probabil, au fost fie o petardă, fie un pachet exploziv, ei (luptărorii Wagner, n.r.) l-au aruncat în aer pentru a speria civilii și pentru ca aceștia să se îndepărteze de zona cordonului”, a declarat Vladimir Rogov, un oficial de rang înalt numit de Rusia în regiunea ocupată ucraineană Zaporojie.

Evgheni Prigojin a declarat război conducerii militare a Rusiei și a anunțat că a preluat controlul orașului Rostov pe Don, aflat la 1.000 de kilometri de Moscova. Wagner a ajuns și în Voronej, la 400 de kilometri de capitala Rusiei, potrivit mai multor surse.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI