Fostul primar foarte popular al oraşului Ekaterinburg din Ural – cel de-al patrulea oraș ca mărime al Rusiei – a fost declarat vinovat de „discreditarea” armatei ruse şi condamnat la plata unei amenzi de 260.000 de ruble (aproximativ 3.000 de euro la cursul de schimb actual), adică pedeapsa cerută de procuror cu o zi înainte, transmit agenţiile de presă ruse, potrivit Agerpres.
Roizman va fi vizat de mai multe restricţii, printre care interdicţia de a utiliza internetul şi de a acorda interviuri, până la confirmarea condamnării sale în apel sau după încheierea termenului pentru depunerea recursului.
Condamnarea fostului edil în vârstă de 60 de ani la o simplă amendă surprinde, în condiţiile în care alţi opozanţi de prim-plan sau ruşi simpli au fost condamnaţi la pedepse grele cu închisoarea pe baza unor acuzaţii similare.
Roizman a declarat, conform agențiilor ruse de presă, că nu intenţionează să facă apel la condamnarea sa și că intenționează să plătească amenda.
„Cred că în condiţiile actuale este vorba de o achitare”, a spus el.
Joi, după rechizitoriul procurorului, opozantul s-a declarat deja surprins, estimând drept „total neaşteptată” lejeritatea pedepsei cerute. În circumstanţele actuale, „este cu adevărat foarte puţin ceea ce ei cer”, a afirmat Roizman.
Roizman, unul dintre ultimii opozanți ai lui Putin care au rămas în Rusia
Evgheni Roizman era acuzat că a „discreditat” armata rusă într-o înregistrare video pe care a postat-o pe YouTube în iulie 2022, în care a criticat operaţiunea rusă în Ucraina.
El risca până la cinci ani de închisoare, potrivit unei legi adoptate în Rusia în urma lansării ofensivei în Ucraina, un text represiv ce a fost înăsprit recent şi mai mult.
Evgheni Roizman, care a condus Ekaterinburg, oraş cu 1,5 milioane de locuitori, între 2013 şi 2018, este considerat unul dintre ultimii opozanţi marcanţi care au rămas în Rusia şi care, deocamdată, au scăpat de pedepse grele cu închisoarea.
După ce a fost inculpat pentru „discreditarea” armatei ruse în august anul trecut, Roizman nu a fost plasat în arest preventiv, însă i s-a interzis să utilizeze internetul şi să dea interviuri.
În schimb, figuri marcante ale opoziţiei care au rămas în Rusia au fost aruncate în închisoare, cum s-a întâmplat cu Aleksei Navalnîi, Ilia Iaşin sau Vladimir Kara-Murza.
Recent, Ilia Iaşin a fost condamnat la opt ani şi jumătate de închisoare pentru că a condamnat ofensiva rusă împotriva Ucrainei.
La rândul său, opozantul Vladimir Kara-Murza a primit 25 de ani de închisoare, o pedeapsă de o rară severitate, pentru „înaltă trădare”, difuzare de „informaţii false” despre armata rusă şi muncă ilegală pentru o organizaţie „indezirabilă”.
Miercuri, 17 mai, un tribunal din Moscova l-a condamnat pe Mihail Krieger, o cunoscută figură a opoziției și activist antirăzboi, la șapte ani de închisoare, fiind acuzat de „justificarea terorismului”, pentru o postare pe rețelele de socializare în care i-a lăudat pe doi bărbați care au organizat atacuri în clădirile Serviciului Federal de Securitate (FSB, fostul KGB), și de „incitare la ură”, pentru un comentariu online făcut în 2020 în care a menționat spânzurarea președintelui rus Vladimir Putin.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina