Presa internațională își îndreaptă privirea spre România, în noul val de COVID, iar prestigioasa agenție de presă Reuters titrează: „Spitale pline, după un refuz pe scară largă al vaccinării”. În articol, situația din România e oglindită prin cazul unui nevaccinat infectat și prin declarațiile medicilor și asistentelor care luptă să salveze bolnavii cu COVID internați.
Iar accentul e pus pe rata scăzută de vaccinare.
După ce a depășit trei valuri ale pandemiei fără să se îmbolnăvească, Roxana Pascu, în vârstă de 55 de ani, a crezut că este suficient de sănătoasă pentru a rezista virusului și a decis să nu se vaccineze, scrie Reuters. Acum, Pascu este unul dintre cei 1.040 de pacienți cu COVID-19 aflați în terapie intensivă în România, unde cazurile s-au dublat în ultima săptămână, iar paturile de ATI libere sunt tot mai puține.
„M-am gândit că dacă reușesc să trec prin trei valuri fără să mă infectez, pot să trec prin încă unul fără vaccin”, a spus Pascu pentru Reuters.
În timp ce Uniunea Europeană a vaccinat pe deplin 72% din populația adultă, România a reușit doar 34%, fiind victima unei neîncrederi înrădăcinate în instituțiile statului, a campaniilor de dezinformare, a infrastructurii rurale slabe și a educației precare privind vaccinurile, notează agenția internațională.
Guvernul a ușurat restricțiile, în ciuda numărului redus de persoane vaccinate și a ratat obiectivul de a imuniza 10 milioane de oameni până în septembrie, având doar puțin peste 5 milioane de persoane vaccinate, mai notează Reuters.
„Aproximativ 40% din personalul medical și școlar nu a primit vaccinul, iar autoritățile nu au făcut această măsură obligatorie, ca în alte state europene.”
„Ratele zilnice de infecție se apropie de un nivel record de peste 10.000, iar oficialii din domeniul sănătății publice au estimat luna aceasta că România ar putea vedea 15.000-20.000 de noi cazuri zilnice în octombrie. În tot acest timp, autoritățile se chinuie să crească numărul de paturi ATI disponibile, dar principala problemă este asigurarea medicilor care să îngrijească aceste cazuri”, se arată în articolul Reuters.
„În acest moment am probleme tot mai mari în operaționalizarea acestor paturi, pentru că nu putem lucra fără personal”, declară Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București.
Morga institutului este, de asemenea, la capacitate maximă și caută să închirieze congelatoare mortuare, spune Mahler.
„Sunt speriată, pentru că nu știu cât de mult putem ajuta dacă nu suntem suficienți”, e citată de Reuters și Anita Timofte, asistenta-șefă a secției ATI de la „Marius Nasta”. „Bănuiesc că nu va fi suficient spațiu pentru câți oameni vor avea ghinionul să se îmbolnăvească”.
Agenția subliniază că restricțiile și carantina de noapte revin treptat în localitățile unde sunt înregistrate multe cazuri, iar școlile se mută treptat la învățământ online.
Împreună cu eforturile de a găsi mai mult personal și de a pune la dispoziție mai multe paturi ATI, autoritățile intenționează să trimită unități mobile de vaccinare în școli și au introdus o loterie cu bonuri și premii în numerar pentru a crește ritmul vaccinărilor.
Cât despre Pascu, ea a declarat că intenționează să se vaccineze, după ce își revine. La fel spune și Raul Adin, un pacient în vârstă de 20 de ani, care acum este dependent de un dispozitiv cu oxigen: „100% plănuiesc să mă vaccinez”.
Joi, pentru a doua zi consecutiv, Grupul de Comunicare Strategică a raportat peste 7.000 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au murit 113 bolnavi de COVID, în vreme ce la ATI, numărul pacienților a crescut cu 30, urcând la 1.067.
Foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro