Ziua de 20 august
În urma testelor efectuate la nivel naţional, vineri, 20 august, au fost înregistrate 628 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2, acesta fiind cel mai ridicat bilanț din luna mai până azi. În spitalele din România sunt internate, în prezent, 1.187 de persoane, dintre care 167 sunt la ATI.
Anul trecut, în aceeași zi, 20 august 2020, România înregistra 1.346 de cazuri noi. În spitalele din România erau internate 7.198 de persoane, dintre care 489 se aflau la ATI, iar numărul creștea considerabil de la o zi la alta.
Ce s-a întâmplat în decurs de un an
Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, Emilian Popovici, a explicat pentru Libertatea că, în comparație cu luna august a anului trecut, România nu s-a confruntat cu o creștere spectaculoasă de cazuri noi de infecție. Iar asta se datorează echilibrului creat între procentul de persoane vaccinate, procentul de persoane imunizate post-COVID-19 și contagiozitatea tulpinilor dominante de până acum.
Un dezechilibru se va naște însă în luna septembrie, avertizează medicul, ca urmare a faptului că noua variantă Delta a devenit dominantă.
„Făcusem o proiecție pentru 14 august 2020. Spuneam, prin iunie anul trecut, că o să avem peste 800 de cazuri. Ei bine, au fost peste 1.200 la jumătatea lunii august de anul trecut, și asta pentru că am avut un număr bazal de reproducere între 1,1 și 1,2. Ce ne arată asta? Câți oameni infectează, într-o colectivitate, o persoană confirmată cu COVID-19.
Un număr bazal de reproducere de 1 înseamnă că o persoană confirmată ca fiind pozitivă infectează încă o persoană. Când acest număr e peste 1, înseamnă că epidemia e în creștere, iar dacă numărul e sub 1, înseamnă o epidemie în scădere. Fiindcă am avut un număr bazal de reproducere între 1,1 și 1,2 aproape permanent, am avut parte de o creștere spectaculoasă a numărului de infecții, de la 300 la 1.200 și, după aceea, lucrurile au continuat la fel în lunile care au urmat, în special în perioada de răcire a vremii”, explică Emilian Popovici.
Varianta Delta, mai contagioasă cu 60%
„Anul trecut, pe vremea asta, nu aveam persoane vaccinate. De asemenea, nu aveam atâția oameni cu imunitate post-infecțioasă cum avem la ora actuală”, continuă medicul.
La ora actuală, varianta Delta a ajuns, se pare, undeva la 90%. Această variantă are o transmisibilitate, o contagiozitate cu 60% mai crescută față de variantele anterioare. Este de așteptat ca acest echilibru să se destabilizeze, să se rupă.
Epidemiolog Emilian Popovici:
Prima variantă – Alpha -, explică medicul, a avut un număr bazal de reproducere de 2,5. Asta înseamnă că un individ infectat a infectat alte două persoane din colectivitate.
În comparație, varianta Delta are un număr bazal de de reproducere de 8 sau 9. Adică, un individ confirmat cu Covid-19 va infecta, la rândul său, în alte 8-9 persoane, precizează Popovici.
„Ne așteptăm la o creștere a numărului de infectări”
Consecințele se vor vedea în special la începutul lui septembrie, mai spune dr. Emilian Popovici, când se vor încheia concediile, iar oamenii vor reveni în țară și-și vor relua activitățile.
„Varianta Delta va destabiliza, probabil, într-o anumită măsură, situația, pe fondul întoarcerii oamenilor din concedii, al reluării activității și pe fondul celorlalte: începerea școlilor, a facultăților etc.”, explică epidemiologul.
Protecția față de formele grave și față de deces
Vaccinurile actuale ne protejează în fața formelor severe de boală, chiar și împotriva celor provocate de varianta Delta, precizează medicul.
„Asta este cel mai important aspect! Asta ar trebui oamenii să aibă ca motivație principală pentru vaccinare. În rest, dacă te infectezi, este adevărat că poți să faci o infecție asimptomatică, poți să faci forme ușoare de boală sau medii, dar poți să faci forme grave, să ajungi la ATI și să decedezi. Faptul că, eventual, un procent din cei vaccinați va face niște forme ușoare de infecție nu va conta. Pentru că nimeni nu-și face probleme că face o «răceală» dacă acea răceală nu-l duce în Terapie Intensivă și la deces”, explică epidemiologul.
Dr. Emilian Popovici subliniază că este responsabilitatea fiecăruia să aibă grijă de propria sănătate și să nu lase acest lucru în mâinile autorităților.
„Oamenii trebuie să conștientizeze că noi, de acum înainte, ne vom confrunta cu această infecție cu COVID-19 pentru o perioadă greu definibilă și că de noi depinde cum ne protejăm. Iar măsurile trebuie să fie respectate și de persoanele vaccinate”, a explicat medicul Emilian Popovici.
Infectări cu SARS-CoV-2 în august 2020 vs august 2021: