Conform Ordinului nr. 4.020/2020 , pentru anul universitar 2019-2020, pe perioada stării de urgență, în baza autonomiei universitare, cu respectarea calității actului didactic și cu asumarea răspunderii publice:
- proba de evaluare a cunoștințelor fundamentale și de specialitate, dar şi proba de prezentare și susținere a lucrării de licență/proiectului de diplomă pentru examenul de licență/diplomă se pot desfășura și on-line, în baza unei proceduri aprobate de către senatul universitar, cu condiția ca universitatea să dispună de o platformă electronică adecvată.
- susținerea lucrării de disertație, de la finalul programelor de studii universitare de master, se poate desfășura și on-line, în baza unei proceduri aprobate de către senatul universitar, cu condiția ca universitatea să dispună de o platformă electronică adecvată.
Susținerea în varianta on-line trebuie să fie înregistrată integral, pentru fiecare absolvent în parte, și arhivată la nivelul facultății.
Şi susținerea tezei de abilitare se poate desfășura și on-line, în baza unei proceduri aprobate de către senatul universitar, iar comisia de specialitate pentru evaluarea tezei de abilitare întocmește on-line un raport de evaluare, care cuprinde propunerea de acceptare sau respingere a tezei de abilitare, precum și motivația deciziei luate.
Activitatea de evaluare a studenților, tot on-line
Ordinul ministrului Educaţiei mai prevede că pe durata stării de urgență, instituțiile de învățământ superior din sistemul național de învățământ vor utiliza metode didactice alternative de învățământ (platforme on-line), iar cadrele didactice vor raporta săptămânal, către responsabilii desemnați de conducerea facultăților/departamentelor, activitatea desfășurată prin intermediul platformelor on-line.
Activitățile didactice de tipul laboratoare, proiecte, activități de cercetare etc., care impun interacțiunea „față în față“, vor fi recuperate în sistem modular, intensiv, după încetarea stării de urgență.
Pe perioada stării de urgență, având în vedere infrastructura din universități, activitățile de evaluare a studenților se pot desfășura și on-line, în baza unei proceduri aprobate de către senatul universitar.