Abdullah Abdel-Gawad are 28 de ani și timp de 6 zile a muncit aproape încontinuu ca să scoată suficient pământ de sub vaporul eșuat de-a latul Canalului Suez.
Șase zile în care fotografiile cu excavatorul lui ce părea de jucărie lângă nava gigantică au generat mii de meme-uri. Dar unul dintre ultimii oameni care au conștientizat avalanșa de meme care a urmat a fost însuși Abdul-Gawad.
Din interiorul excavatorului său nu a observat fotograful care a realizat acum celebra imagine, care a fost distribuită de Autoritatea Canalului Suez pe 25 martie. „Chiar nu am fost atent la nimic din toate acestea.”, a spus el. Și apoi a început să vadă meme-urile pe fluxurile sale din rețelele de socializare.
Excavatoristul nu s-a amuzat, din contră, i s-a părut că lumea râde de munca lui, văzând acele postări: „Ei bine, chestia este că își băteau joc. Au spus: Autoritatea Canalului Suez a luat măsuri, dar a trimis echipamente de mărimea unui bob de orez.”
Bărbatul recunoaște că a fost un pic supărat de aceste comentarii: „Dar am fost și mai motivat, pentru că am vrut ca lumea să spună: El a făcut-o!” A devenit atât de conștient că întreaga lume era cu ochii pe el, încât nu a vrut ca cineva să știe că el este omul din excavator decât atunci când nava a fost eliberată din locul în care eșuase.
Nimeni n-a mai vrut să excaveze sub vapor
Un alt factor care a scos orice umor din discuție în această situație, pentru el a fost cât de înspăimântător era să fii sub vasul enorm. Din calculele lui, se afla cu excavatorul la 6 metri deasupra liniei la care vaporul putea să plutească natural, iar treaba lui a fost să îndepărteze acești șase metri de stâncă și noroi.
Recunoaște acum că s-a temut că în loc să facă nava să plutească, o va dezechilibra și aceasta va cădea peste el.
„Dacă vedeți dimensiunea navei și vedeți dimensiunea excavatorului, este absolut terifiant.”, a spus el. Alți doi muncitori în excavatoare care au ajuns la fața locului la două zile după el au fost prea speriați pentru a lucra direct sub navă, a povestit Abdul-Gawad.
În schimb, au lucrat pentru a transporta materialul excavat departe de locul în care îl îngrămădise. Cumva, a devenit doar problema lui: „M-au găsit lucrând acolo și mi-au spus: OK, tipul ăsta este lângă apă. Nimeni nu se amestecă acum.”
Singurul răspuns al lui Abdul-Gawad a fost acela de a continua și a încheia. Pentru asta a dormit cam 3 ore pe noapte, timp de 6 zile, adică 18 ore de când a început să muncească până a deblocat imensul vapor.
„M-am gândit că pot răspunde doar prin fapte, așa am făcut-o toată viața. Nu răspund cu vorbe, răspund cu fapte.”, și-a încheiat tânărul egiptean povestea.