Viața Adinei nu a fost ușoară de la început. Totul s-a schimbat odată ce a apărut într-o revistă citită de sute de mii de români, ca model într-un editorial de modă. Spune că acela a fost momentul când și-a dat seama că îi place această meserie și că vrea să muncească în continuare pentru a-și împlini visul: să defileze la cele mai mari prezentări de modă din lume. Aflați povestea Adinei în interviul următor.
Interviul face parte din campania aniversară Provident 14 ani, o campanie care pune accent pe realizările excepționale realizate de 14 tineri de 14 ani, cei pe care îi susținem și promovăm astăzi și cu care o să ne mândrim mâine.
Spune-ne puțin despre tine. Cine ești și care sunt realizările tale?
Mă numesc Adina Georgiana Popovici, am 14 ani, sunt un copil din Glina, de lângă București, care a devenit model internațional.
Mai întâi, reporterii de la Libertatea au scris un articol despre mine și despre familia mea. Nu trăiam în cele mai bune condiții, lângă groapa de gunoi și cu puține resurse materiale. Dar apoi, prin forțe proprii și cu ajutorul multor oameni, am ajuns azi model internațional.
Cum ți-ai descoperit această pasiune?
Am descoperit că îmi place să pozez când am avut o ședință foto pentru revista Viva. Editorialul de modă cu mine a apărut în numărul de ianuarie 2020. Mi-a plăcut să fiu în centrul atenției, să mă aranjeze specialiștii, să fiu fotografiată, îmbrăcată, machiată și apoi să apar în reviste și toată lumea să mă recunoască și să mă felicite.
Înainte să apar în Viva, a contat mult ajutorul pe care mi l-au oferit foarte mulți oameni după ce au citit povestea mea și a familiei mele în ziarul Libertatea în 2016 și în 2019.
A urmat să defilez pe podiumul prezentărilor de modă la Romanian Fashion Philosophy, un mare festival de modă din România. Cu ocazia primei defilări de modă, am ajuns și în revista Vogue, ediția din China. O fotografie cu mine pe podium a apărut în această mare revistă de modă.
Încă de la început, managerul meu Cătălina Buzdun-Rafaila m-a ghidat în această lume nouă. Am învățat multe. De exemplu, unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-am primit de la ea e că “Poți fi oricine îți dorești să fii, dar cel mai bine e să fii cea mai bună versiune a ta”. Asta fac în fiecare zi.
Care a fost cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut pentru performanță?
De curând, am plecat de acasă pentru trei săptămâni, timp în care am fost implicată într-o tabăra de Modelling, construită ca o emisiune pentru copii și adolescenți pe Youtube – It girls reality show. Nu mi-am văzut frații și mama, dar am învățat o mulțime de lucruri noi și interesante. Am avut cursuri de beauty și îngrijire a tenului, a părului, a dinților. Am avut prezentări de modă și ședințe foto pentru designeri români. Am luat lecții de bune-maniere, dicție, mimică și gestică. Am învățat cum să am grijă de conturile mele de social media, cum să dau interviuri, șamd.
Altfel, în afara vieții de modelling, am o viață normală, ca orice copil de 14 ani. Sunt un copil normal. Mă uit la televizor, mă joc cu frații mei, citesc, mă uit la seriale, fac tiktokuri.
Care e cea mai mare bucurie pe care o trăiești prin ceea ce faci?
Cunosc foarte mulți oameni, foarte mulți copii, am intrat într-o lume total diferită față de cea pe care o cunoșteam.
Unde vrei să ajungi cel mai sus? Care ar fi visul tău cel mai mare?
Îmi doresc să pot ajunge în Februarie 2021 la New York Fashion Week, unde am fost invitată să defilez pentru branduri americane alaturi de alți copii din agenția It kids USA.
În privința viselor, mă inspirăm mult modelele de vârsta mea, care deja sunt foarte cunoscute. De exemplu, Andreea Costache are 16 ani și a câștigat deja titluri importante de Miss cum ar fi Miss Planet 2019 în Bulgaria, Best Top model în 2018 în Georgia și multe altele. Îmi doresc să fiu la fel de bună ca și ea. Să pot cuceri toate scenele lumii.
Ce sfat ai da astăzi unui tânăr de 14 ani?
Să aibă încredere în el. Poate face orice își dorește, cu multă muncă, ambiție. Să se înconjoare de oameni de calitate, care îl pot ajuta.
Mai cred și că trebuie să fii serios, modest, să rămâi cu picioarele pe pământ. Să fii muncitor, să ai bun-simț, să nu uiți de unde ai plecat și care este destinația.