Viața
Adinei nu a fost ușoară de la început. Totul s-a schimbat odată
ce a apărut într-o revistă citită de sute de mii de români, ca
model într-un editorial de modă. Spune că acela a fost momentul
când și-a dat seama că îi place această meserie și că vrea să
muncească în continuare pentru a-și împlini visul: să defileze
la cele mai mari prezentări de modă din lume. Aflați povestea
Adinei în interviul următor.
Interviul
face parte din campania aniversară Provident 14 ani, o campanie care
pune accent pe realizările excepționale realizate de 14 tineri de
14 ani, cei pe care îi susținem și promovăm astăzi și cu care o
să ne mândrim mâine.
Spune-ne
puțin despre tine. Cine ești și care sunt realizările tale?
Mă
numesc Adina Georgiana Popovici, am 14 ani, sunt un copil din Glina,
de lângă București, care a devenit model internațional.
Mai
întâi, reporterii de la Libertatea au scris un articol despre mine
și despre familia mea. Nu trăiam în cele mai bune condiții, lângă
groapa de gunoi și cu puține resurse materiale. Dar apoi, prin
forțe proprii și cu ajutorul multor oameni, am ajuns azi model
internațional.
Cum
ți-ai descoperit această pasiune?
Am descoperit că îmi place să pozez când am avut o ședință foto pentru revista Viva. Editorialul de modă cu mine a apărut în numărul de ianuarie 2020. Mi-a plăcut să fiu în centrul atenției, să mă aranjeze specialiștii, să fiu fotografiată, îmbrăcată, machiată și apoi să apar în reviste și toată lumea să mă recunoască și să mă felicite.
Înainte să apar în Viva, a contat mult ajutorul pe care mi l-au oferit foarte mulți oameni după ce au citit povestea mea și a familiei mele în ziarul Libertatea în 2016 și în 2019.
A
urmat să defilez pe podiumul prezentărilor de modă la Romanian
Fashion Philosophy, un mare festival de modă din România. Cu ocazia
primei defilări de modă, am ajuns și în revista Vogue, ediția
din China. O fotografie cu mine pe podium a apărut în această mare
revistă de modă.
Încă
de la început, managerul meu Cătălina Buzdun-Rafaila m-a ghidat în
această lume nouă. Am învățat multe. De exemplu, unul dintre
cele mai bune sfaturi pe care le-am primit de la ea e că “Poți fi
oricine îți dorești să fii, dar cel mai bine e să fii cea mai
bună versiune a ta”. Asta fac în fiecare zi.
Care
a fost cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut pentru
performanță?
De
curând, am plecat de acasă pentru trei săptămâni, timp în care
am fost implicată într-o tabăra de Modelling, construită ca o
emisiune pentru copii și adolescenți pe Youtube – It girls reality
show. Nu mi-am văzut frații și mama, dar am învățat o mulțime
de lucruri noi și interesante. Am avut cursuri de beauty și
îngrijire a tenului, a părului, a dinților. Am avut prezentări de
modă și ședințe foto pentru designeri români. Am luat lecții de
bune-maniere, dicție, mimică și gestică. Am învățat cum să am
grijă de conturile mele de social media, cum să dau interviuri,
șamd.
Altfel,
în afara vieții de modelling, am o viață normală, ca orice copil
de 14 ani. Sunt un copil normal. Mă uit la televizor, mă joc cu
frații mei, citesc, mă uit la seriale, fac tiktokuri.
Care
e cea mai mare bucurie pe care o trăiești prin ceea ce faci?
Cunosc
foarte mulți oameni, foarte mulți copii, am intrat într-o lume
total diferită față de cea pe care o cunoșteam.
Unde
vrei să ajungi cel mai sus? Care ar fi visul tău cel mai mare?
Îmi
doresc să pot ajunge în Februarie 2021 la New York Fashion Week,
unde am fost invitată să defilez pentru branduri americane alaturi
de alți copii din agenția It kids USA.
În
privința viselor, mă inspirăm mult modelele de vârsta mea, care
deja sunt foarte cunoscute. De exemplu, Andreea Costache are 16 ani
și a câștigat deja titluri importante de Miss cum ar fi Miss
Planet 2019 în Bulgaria, Best Top model în 2018 în Georgia și
multe altele. Îmi doresc să fiu la fel de bună ca și ea. Să pot
cuceri toate scenele lumii.
Ce
sfat ai da astăzi unui tânăr de 14 ani?
Să
aibă încredere în el. Poate face orice își dorește, cu multă
muncă, ambiție. Să se înconjoare de oameni de calitate, care îl
pot ajuta.
Mai
cred și că trebuie să fii serios, modest, să rămâi cu
picioarele pe pământ. Să fii muncitor, să ai bun-simț, să nu
uiți de unde ai plecat și care este destinația.