[Excelență la 14 ani] Laila Ismail, tânăra de 14 ani specializată în street dance la nivel profesionist, visează să ajute oamenii să-și înțeleagă emoțiile prin dans (publicitate)

Continuăm seria noastră specială de interviuri cu tineri de 14 ani care fac excelență în domeniul lor cu Laila Ismail. Bucureșteancă, Laila a ajuns prima oară la un antrenament de dans când avea șapte ani la trupa de dans Pasitos, înființată de solista Elena Gheorghe. De atunci, a muncit enorm, a făcut și sacrificii – reuniuni de familie ratate, întâlniri cu prietenii – și a ajuns la mari concursuri de dans, individual sau cu trupa.

Mai mult, prin dans, Laila Ismail a găsit și o cale de a fi de ajutor altora. S-a alăturat asociației CONIL, creată pentru copiii cu dizabilități; în fiecare vacanță de vară, Laila ține ore de dans cu copiii din cadrul asociației, se implică în organizarea festivalului CONIL Fest și a taberelor de integrare organizate de Proedus, Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive, și CONIL. E o formă de voluntariat prin care face lumea acestor copii un pic mai bună.

Tânăra visează să ajungă în S.U.A., acolo unde sunt cei mai buni profesioniști în arta street dance-ului. Vrea să învețe de la ei tot. Mai visează să-și deschidă propria școală de dans prin care să-i ajute și pe alți oameni să-și înțeleagă și să-și exprime emoțiile prin dans. Haideți să-i aflăm povestea.

Interviul face parte din campania aniversară Provident 14 ani, o campanie care pune accent pe realizările excepționale a 14 tineri în vârstă de 14 ani, cei pe care îi susținem și promovăm astăzi și cu care ne vom mândri mâine.

Spune-ne puțin despre tine. Cine ești și care sunt realizările tale?

Mă numesc Laila Ismail, am 14 ani și sunt elevă în clasa a IX-a la Liceul Teoretic Ștefan Odobleja din București. Sunt pasionată de dans și de artă, în general. Merg la mai multe cursuri: actorie, dicție, public speaking. Dintre toate, am ales dansul, mai precis street dance-ul, ca fiind cel ce mă reprezintă cu adevărat.

Dansez și individual, și cu trupa. Ambele îmi plac mult și le consider la fel de importante și solicitante. De exemplu, când dansezi cu trupa, e important să te sincronizezi și să ai acea chimie împreună. Cred, totuși, că îmi place mai mult să dansez individual doar pentru că îmi dă libertatea de a-mi crea singură coregrafia.

Pe lângă dans și concursurile la care merg, am simțit nevoia să încerc să ajut prin talentul meu. Așa am ajuns să fac voluntariat în beneficiul copiilor cu dizabilități. La Asociația CONIL, care se ocupă de nevoile acestor copii din țară, am predat ore de dans în timpul vacanțelor de vară, am ajutat la organizarea CONIL Fest, Festivalul Integrării, și am fost și voluntar coordonator în cadrul taberelor de integrare organizate de Proedus (Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive) și Asociația CONIL.

Cum ți-ai descoperit această pasiune?

Mi-am descoperit pasiunea pentru dans pe la 7-8 ani, atunci când am pășit pentru prima dată în sala de antrenament a trupei de dans Pasitos. E o trupă de dans profesionist doar pentru copii, înființată de solista Elena Gheorghe.

Am ajuns la acest prim antrenament de la care a pornit totul datorită mamei mele. Ea s-a întâlnit, la un festival, cu instructorul meu de dans. A văzut cum se organizează antrenamentele și ce fel de dansuri se practică acolo. I-a plăcut mult ce a văzut și s-a gândit că aș putea să încerc.

De când am mers prima oară la un antrenament, nu m-am mai desprins de aceasta minunată lume în care simt că mă pot exprima liber, pot fi cu adevărat eu. Când sunt pe scenă, totul este magic. Știți momentele alea când parcă toate grijile din jur dispar? Așa mă simt eu când încep să dansez. În continuare, e unul dintre lucrurile care mă fac să iubesc dansul așa de mult.

Ce-mi mai dă dansul e o mare senzația de împlinire și încredere în mine. Este printre puținele momente în care sunt singură cu gândurile mele și puținele momente în care pot să mă exprim liber.

Voluntariat am început să fac deoarece am și o legătură personală prin care am cunoscut mai bine realitatea copiilor cu dizabilități. Vărul meu Kuky, care, din păcate, ne-a părăsit în 2018, s-a născut cu dizabilități mentale. Așa a și apărut Asociația CONIL – mama lui Kuky a înființat-o pentru a ajuta și alți copii cu dizabilități.

Am copilărit împreună și am învățat de la Kuky probabil cele mai importante lecții de viață: ce esențiale sunt empatia și dăruirea. Să ne ajutăm unii pe alții e cel mai important. Nu valorile materiale contează, ci binele pe care putem să-l aduce în viețile altora. Când vărul meu Kuky ne-a părăsit, Asociația CONIL i-a dedicat ediția de festival din acel an, in memoriam. Aveam 12 ani și am creat un dans, cu o coregrafie gândită de mine, pentru a-i cinsti memoria. A fost un moment foarte emoționant.

Care a fost cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut pentru performanța ta?

Am mers la multe concursuri până acum. La început, pentru că sunt timidă, îmi era mai greu. Emoțiile mă cam blocau, eram mai încordată. Pe parcurs, m-am eliberat. Practic, emoțiile trec odată cu antrenamentul și cu experiența. De fapt, nu trec, dar înveți să le faci să te ajute.

Au fost multe momente în care, pentru a putea participa la spectacole și antrenamente, am renunțat la întâlniri cu prieteni, colegi sau chiar reuniuni de familie. Zilele și orele de antrenament au fost întotdeauna sfinte pentru mine. Disciplina e foarte importantă când faci performanță. Asta și motivația – să știi de ce faci ceea ce faci și, mai ales când devine greu, să nu te lași și să dai tot ce ai mai bun.

Altfel, la capitolul sacrificii, au fost și nopți în care dormeam decât câteva ore deoarece aveam concursuri până seara târziu.

Unde vrei să ajungi cel mai sus? Care ar fi visul tău cel mai mare?

Cel mai mare vis al meu este să ajung în multe țări în care să fiu cunoscută drept una dintre cele mai bune dansatoare de street dance.

Urmează să mă mult la o altă trupă și așa voi putea să călătoresc în S.U.A. la trupe de street dance faimoase de la care să învăț și eu cât mai multe. Americanii sunt cei mai buni la street dance și vreau să merg acolo să învăț de la cei mai buni, direct de la sursă.

Ce mai visez e să-mi deschid săli de dans peste tot prin lume. Prin dans, eu mă eliberez și mă regăsesc. Cred că mulți oameni ar putea să facă la fel. Sunt mulți cei care nu știu cum să-și exprime emoțiile și prin dans ar putea să facă asta, i-ar ajuta. De-asta visez să deschid săli de dans.

Ce sfat ai da astăzi unui tânăr de 14 ani?

Un sfat pentru toți copiii de toate vârstele ar fi că, indiferent de situație, indiferent de ceea ce faceți și indiferent de cât de greu pare la început, nu trebuie să vă lăsați niciodată dacă vă doriți cu adevărat acel lucru. Mereu la început totul pare greu, pentru că este ceva nou, dar pe măsură ce începi să te acomodezi, totul vine natural și e mult mai plăcut.

Urmărește-ne pe Google News