ComenteazăAna Bălan e o puștoaică de 14
ani din Slănic Prahova. A ajuns la prima competiție de atletism mai mult din
întâmplare. Cu ocazia Zilei Copilului, în oraș se organiza un concurs de
alergare de care auzisem de la grădinița unde mergea. A câștigat locul întâi.
Atunci l-a cunoscut pe cel care îi este antrenor și azi, la clubul sportiv
Atletico Slănic.
E campioană națională și la
individual, și la echipă. Spune că e un sport de la care a învățat multe despre
ea și despre viață. Principala lecție e aceea de a avea încredere în ea și în
forțele ei, dar și de a nu ceda, oricât ar fi de greu. Ultima lecție a fost un
sfat primit de la atleta Gabriela Szabo, pe care a cunoscut-o și care a
inspirat-o.
Interviul face parte din
campania aniversară Provident 14 ani, o campanie care pune accent pe
realizările excepționale a 14 tineri în vârstă de 14 ani, cei pe care îi
susținem și promovăm astăzi și cu care ne vom mândri mâine.
Spune-ne puțin despre tine. Cine ești și care sunt realizările
tale?
Mă numesc Ana Bălan și sunt
sportivă de performanță. Mai sunt și o fire ambițioasă, puternică, care își
atinge mereu scopurile. Sunt din Slănic Prahova și fac parte din clubul sportiv
Atletico Slănic.
Am câștigat multe premii de-a
lungul timpului. În 2016, am fost campioană națională cu echipa la cros 1000m
și am câștigat locul 4 la Campionatul național 800m pistă. În 2017, am ieșit pe
locul 6 la Campionatul național cros 1500m și locul 5 la sală 800m. În 2018, am
devenit iar campioană națională cu echipa la Campionatul național de cros
2000m, plus alte locuri mari la pistă 1500m și sală 1500m. Anul trecut, am
ieșit pe locul 5 la Campionatul național cros 2000m.
Cum ți-ai descoperit această pasiune?
Pasiunea mea a început
într-un moment neașteptat, când am participat la un concurs. Aveam doar șase
ani atunci. Era Ziua Copilului, 1 iunie, și știam de la grădiniță că se
organizează în centru, în oraș, concursul acesta. Mi-ar fi plăcut să merg, dar
nu prea aveam curaj. Mama m-a încurajat să merg și așa am ajuns la primul meu
concurs de atletism. Am câștigat locul 1. A fost primul meu podium, direct pe
locul întâi.
M-am bucurat foarte mult de
reușita mea, la fel și părinții mei. După concurs, antrenorul de la clubul
sportiv din oraș ne-a scos la suc pe cei care am ieșit pe locul întâi. Așa l-am
cunoscut pe antrenorul meu, cel cu care lucrez și azi, domnul Gheorghe Mușat.
Apoi, a doua zi, am mers la primul antrenament și au urmat și alte concursuri
de atletism, din ce în ce mai grele.
Sunt prima sportivă în
familia mea, nimeni nu mai practică vreun sport de performanță. Așa că părinții
mei mă susțin, sunt foarte mândri de mine.
Care a fost cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut pentru
performanța ta?
Am concurat, la un moment dat
accidentată, cu un piciorul lovit. Spre uimirea tuturor, am câștigat locul 4.
M-a surprins și pe mine. Dar a meritat efortul, mă antrenasem mult pentru acel
concurs și mi-ar fi părut rău să-l ratez.
În general, la atletism,
trebuie să ai multă ambiție și mult curaj. Sunt unele fete care pleacă de la
start și apoi, la foarte puțin timp, li se face rău din cauza emoțiilor. Te
consumă și emoțional, nu doar fizic.
Dincolo de sacrificii, sunt
multe bucurii pe care le trăiesc prin atletism, prin sport. Am noroc și mă
bucur de susținerea domnului antrenor și al familieii și prietenilor mei. Cu ei
împart fiecare victorie, dar și toată munca până la ea.
Și mai învăț și multe lucruri
despre viață și despre mine prin atletism. Cred că cea mai importantă e aceea
despre încredere. E foarte important să ai încredere în tine.
Unde vrei să ajungi cel mai sus? Care ar fi visul tău cel mai
mare?
Cel mai mare vis al meu este
să ajung cunoscută în întreaga țară ca fiind o atletă de mare performanță cu
numeroase medalii și trofee.
Mă inspiră mult atleta
Gabriela Szabo, pe care o admir din toate punctele de vedere. Chiar mulți
oameni îmi spuneau la început că am stilul ei de alergare – plec prima oară de
la start cu tot grupul și abia către final mă desprind și trag tare și termin
prima.
Am și cunoscut-o pe Gabriela,
la un concurs în 2017. Ea a fost cea care mi-a înmânat premiul pe care l-am
câștigat la acel concurs. A fost un vis împlinit. Atunci am stat de vorbă și
mi-a dat și un sfat, pe care l-am ținut minte și mă folosesc de el. Mi-a spus
„Nu renunța oricât ar fi de greu”. Cu acest gând plec de fiecare dată când sunt
în fața liniei de start.
La capitolul vise, mi-ar
plăcea, într-o zi, să ajung să alerg la Rio. Acolo nu ajunge oricine.
Ce sfat ai da astăzi unui tânăr de 14 ani?
Vârsta de 14 ani este una
fragilă, există multe oportunități, cunoaștem caractere noi, apar micile
schimbări. Cred că e important să fim atenți și să trăim din plin toate
momentele astea.
Și mai cred ceva: fiecare
să-și urmeze visele și să aibă încredere în propria sa persoană!