UPDATE ora 20.00 Germania a anunțat că și-a schimbat optica și se declară acum pregătită să accepte o „restricţionare ţintită” a accesului Rusiei la platforma interbancară SWIFT, dar a precizat că vrea o „limitare a pagubelor colaterale” ale unei astfel de măsuri.

„Lucrăm la modul în care să se limiteze pagube colaterale ale unei deconectări de la SWIFT”, au precizat într-un comunicat ministrul german de Externe, Annalena Barbock, și al Economiei, Robert Habeck.


Știrea inițială: Decizia de deconectare a Rusiei de la sistemul global de plăţi interbancare SWIFT va fi luată în câteva zile, a declarat un guvernator al unei bănci centrale din zona euro, potrivit Reuters.

„SWIFT este doar o chestiune de timp, de foarte scurt timp, de ordinul zilelor”, a declarat guvernatorul care a dorit să îşi păstreze anonimatul. „Este suficient? Nu. Este necesar? Absolut. Sancţiunile au sens doar dacă sunt costuri pentru ambele părţi iar acest lucru va fi costisitor”, a precizat el pentru Reuters.

Mai multe state din Europa, precum Marea Britanie şi Italia, sunt de acord cu deconectarea Rusiei de la sistemul SWIFT.

Inclusiv președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a cerut decuplarea Rusiei de la SWIFT, care este sistemul global de plăți interbancare.

Totodată, Guvernul Ungariei a negat că refuză excluderea Rusiei din sistemul de plăţi SWIFT, aşa cum au afirmat unele media internaţionale, a relatat Agerpres. „Să fie clar: nu este adevărat! Nu ne-am exprimat niciodată nicio obiecţie faţă de sancţiunile împotriva Rusiei şi nici nu am blocat sancţiunile sau orice alte propuneri conexe”, a spus ministrul de externe maghiar, Peter Szijjarto.

În acest context, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a îndemnat Germania, care încă se opune, şi Ungaria „să aibă curajul” să excludă Rusia din SWIFT. „Aproape toate statele UE sunt deja în favoarea excluderii Rusiei dn SWIFT”, a afirmat Zelenski într-o înregistrare video, potrivit news.ro.

Germania nu sprijină scoaterea Rusiei din SWIFT

Guvernul german nu este însă de acord cu excluderea Rusiei din sistemul SWIFT. „Oprirea SWIFT ar necesita o pregătire tehnică complexă şi ar avea efecte masive şi asupra transferurilor de plăţi în Germania şi pentru firmele germane, în afacerile acestora cu Rusia”, a explicat purtătorul de cuvânt al executivului de la Berlin, Steffen Hebestreit, vineri, 25 februarie.

Totodată, președintele SUA, Joe Biden, a declarat joi, 24 februarie, că înlăturarea Rusiei din sistemul de plăţi SWIFT nu este direcţia în care restul Europei vrea să meargă în acest moment. „Sancţiunile pe care le-am propus pentru toate băncile Rusiei vor avea consecinţe egale, poate mai dure decât înlăturarea din SWIFT”, a susținut el.

Excluderea Rusiei din SWIFT este considerată o măsură care ar paraliza sistemul bancar rusesc. Peste 11.000 de instituţii financiare din 200 de ţări folosesc SWIFT pentru schimburile de informaţii privind plăţile.

Liderii politici din Uniunea Europeană au convenit la summitul de vineri asupra unui pachet de sancţiuni financiare împotriva Rusiei, inclusiv unele personale, însă nu şi asupra interzicerii accesului Rusiei la SWIFT.

A treia zi de invadare a Ucrainei de către Rusia

Rusia a lansat joi dimineaţă, 24 februarie, prima ofensivă de anvergură asupra Ucrainei, cu atacuri aeriene şi cu rachete.

Ucraina a anunțat vineri, 25 februarie, la amiază, că vrea pace şi este dispusă să poarte discuţii cu Rusia, iar șeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat că Rusia este dispusă să negocieze cu Ucraina dacă ţara condusă de Zelenski „depune armele”.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 26 februarie, atacurile Rusiei s-au reluat, în a treia zi de război. Forţele ruse au lansat atacuri coordonate cu rachete şi artilerie asupra mai multor oraşe ucrainene, inclusiv capitala Kiev, unde s-au făcut auzite focuri de armă şi explozii lângă clădiri guvernamentale.

În acest context, comunitatea internaţională a decis să adopte noile sancţiuni împotriva guvernului rus pentru a lovi economia, sistemul energetic şi afacerile țării conduse de Vladimir Putin.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

 
 

Urmărește-ne pe Google News