Adriana Săftoiu a comentat pe Facebook decizia de miercuri seară a Biroului Executiv al PNL, de excludere din partid a senatorului Daniel Zamfir. ”Colegii mei consideră că e mult mai important să participe la ședințe de partid, mai ales când trebuie excluși unii colegi (vai, dragă Ludovic, cât de critic ai fost la adresă foștilor președinți Tăriceanu și Antonescu), decât la activitatea parlamentară! E pernicios și modul în care suprapunem ședințele de partid peste activitatea parlamentară, dar și modul în care sunt motivate excluderile! Sunt motive mult mai serioase, decât cele imputate colegilor propuși acum pentru excludere, care ar trebui să ne facă să lăsam capul în jos!”, a scris deputatul PNL.
Săftoiu mai spune că până acum, nu s-a înșelat în predicții privind viitorul partidului.
”Când spuneam că alianță cu PSD, adică USL, e o minciună pe termen scurt pentru PNL, și că niciodată Crin Antonescu nu va fi nominalizat că și candidat al acestei alianțe…am fost exclusă din PNL. Am lăsat scorul, în plic închis, unui coleg PNL. Ne-am reîntâlnit în 2014 și a oferit cafeaua turcească. Am lăsat și astăzi un plic închis pentru 2019. Aș vrea să pierd. Dar, și după ziua de astăzi, șanse mici”, spune aceasta. â
Adriana Săftoiu îi transmite un mesaj liderului PNL: ”Ludovic, puterea e întotdeauna cel mai bun test pentru caracter. Inclusiv pentru cei care acum îți recită partitură”.
Nu este singura care îl susține pe Daniel Zamfir. Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat, după decizia CEX a PNL, că nu a susţinut excluderea lui Daniel Zamfir din partid, și și-a exprimat speranţa că această propunere nu se va concretiza la Consiliul Naţional al partidului.
„Am avut o poziţie, alta decât aceea pe care preşedintele partidului a avut-o. (…) Nu ne mai putem permite să pierdem (parlamentari – n.r.). Ieri, ştiţi, că şi-a dat demisia un deputat, noi la Senat l-am pierdut pe domnul Chiţac acum câteva luni. Este destul de neplăcut să pierzi parlamentari în condiţiile în care Opoziţia se face cu reprezentare în Parlament, cu măsuri pe care parlamentarii le adoptă. Cred că au fost greşeli, stângăcii de ambele părţi, pentru că s-a ajuns în acest moment. Mizez pe o decizie înţeleaptă la Consiliul Naţional, adică sper ca această propunere să nu se concretizeze în forul care ia decizia. (…) Nu încurajez pe nimeni să atace partidul în public, dar nu cred că este deloc oportun să ne separăm de profile puternice din Senat sau Camera Deputaţilor, pentru că sunt anumite divergenţe de opinii pe proiecte de legi”, a spus Gorghiu, după Biroul Executiv al PNL.
Daniel Zamfir a fost exclus din PNL. Conducerea partidului s-a reunit, miercuri, în ședința Biroului Executiv Național, un subiect pe agendă fiind sancționarea senatorului PNL.
Acesta s-a aflat într-un conflict deschis cu partidul, iar la începutul sesiunii parlamentare și-a pierdut și funcția de președinte al comisiei eonomice din Senat, tot în urma retragerii sprijinului de către partid. Principalele nemulțumiri sunt legate de propunerile legislative ale lui Zamfir, care sunt în conflict cu linia politică a liberalilor.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că la baza deciziei privind excluderea senatorului Daniel Zamfir din partid au stat argumente „extrem de serioase”.
„Am luat decizia în Biroul Executiv de a-l exclude pe senatorul Daniel Zamfir din PNL. Va fi supusă validării Consiliului Naţional, la prima reuniune. Am luat decizia de a demite conducerea filialei Sector 3, a preşedintelui şi a Biroului Permanent al Sectorului 3. La baza primei decizii au stat argumente extrem de serioase. (…) Daniel Zamfir nu este depăşit în materie de atacuri la adresa PNL de niciun reprezentant al PSD. Nu cred că în PNL are loc o persoană care este susţinută de PSD, iniţiază proiecte de lege alături de consilieri ai primului ministru PSD şi care este aplaudat la scenă deschisă de PSD pentru diferite proiecte pe care le pune în dezbatere”, a explicat Orban, la Palatul Parlamentului, la finalul şedinţei conducerii PNL.